Business Internaţional

Germania - exportul nu ajuta productia

09.08.2004, 00:00 13



Productia industriala a Germaniei a inregistrat in iunie cea mai mare scadere din ultimele zece luni, ca urmare a diminuarii comenzilor pentru export pentru bunuri industriale, informeaza Bloomberg.



Productia in fabrici, constructii, utilitati si mine a scazut cu 1,9% din luna mai, cand a inregistrat o crestere de 0,9%, a raportat Ministerul Economiei si Muncii. Analistii se asteptau la o scadere medie de 0,1% a productiei industriale.



BASF AG, cel mai mare producator chimic din lume, si Adidas-Salomon AG, al doilea mare fabricant de echipament sportiv din lume, si-au depasit in aceasta saptamana previziunile profitului, in principal datorita vanzarilor din afara Germaniei. Reducerea din luna iunie a comenzilor externe, facuta publica sambata de guvernul german, indica faptul ca este posibil ca exporturile sa fi ajuns la un varf.



"Trendul ascendent se mentine, dar dezvaluie o recuperare fara un dinamism prea accelerat. Ritmul de crestere este prea slab pentru a putea crea un numar important de noi locuri de munca", declara Klaus Schruefer, economist la SEB AG din Frankfurt.



Ministerul Economiei a raportat o reducere cu 3,5% a comenzilor pentru fabrici, scadere indusa de o diminuare cu 8,8% a comenzilor externe. Semnalele unui reviriment in cererea interna sunt insesizabile, rata somajului ajungand la un maxim de 10,6% in luna iulie si increderea consumatorilor a atins cel mai scazut nivel din ultimul an.



Productia a scazut la toate componentele cu exceptia constructiilor, de la un ritm negativ de 2,8% la bunurile intermediare, care includ si metalele, la 3,1% in productia de bunuri pentru investitii. Activitatile de constructii au avut o crestere de 0,4%.



Ministerul sustine ca se asteapta "un trend ascendent corectiv", in special pentru industria manufacturiera. Luand ca baza de comparatie ultimele doua luni, reprezentantii au putut expune si partea plina a paharului: o crestere de 0,6% in lunile mai si iunie comparativ cu precedentele doua luni la productia industriala.



Vestile bune pentru germani ar putea veni de peste ocean, unde ritmul de crestere al economiei americane s-a mentinut si in al doilea trimestru, 10% din exporturile totale ale Germanie fiind orientate catre SUA.



OECD afirma sambata ca economia germana este "departe de a opera la capacitatea sa maxima" ca urmare a unei ezitari sesizate in randul investitorilor si a reducerii cheltuielilor de consum ale populatiei. Somajul persistent a afectat starea de spirit a populatiei, iar increderea in economie ramane "volatila" , au mai precizat reprezentantii organizatiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO