Business Internaţional

Gazoductul Baltic Pipe, prin care Polonia vrea să devină independentă de energia Rusiei, este învăluit în nesiguranţă

Gazoductul Baltic Pipe, prin care Polonia vrea să...

Autor: Catalina Apostoiu

16.09.2022, 00:05 326

Nu este încă clar care vor fi costu­rile finale ale proiectului Baltic Pipe şi cât combustibil va aduce gazoduc­tul în Polonia anul viitor când cone­xiunea va ajunge la capacitate maxi­mă, scrie Warsaw Voice.

Baltic Pipe, un gazoduct subma­rin care va aduce gaze Poloniei din apele Norvegiei, va fi inaugurat pe  27 septembrie. Potrivit lui Tomasz Stepien, preşedinte al Gaz-System, compania responsabilă pentru imple­mentarea secţiunii poloneze a pro­iec­tu­lui, acesta este gata de lansare.

În acest an, gazoductul va putea opera la 30% din capacitate. Aceasta înseamnă importuri de până la 0,8 mi­liarde de metri cubi în perioada oc­tombrie-decembrie. Numai la înce­pu­tul anului viitor, după finalizarea ex­pan­siunii amânate a reţelei dane­ze, va fi posibilă creşterea capacităţii la 100% sau 10 miliarde de metri cubi pe an.

Până acum, valoarea finală a in­vestiţiei nu a fost determinată. „Cos­turile proiectului vor fi cunoscute după finalizare,“ a declarat Iwona Dominiak, purtător de cuvânt al Gaz-System. Este deci neclar dacă cheltuielile es­timate în martie 2018, de peste 1,6 mi­liarde de euro (dintre care 784 mili­oa­ne ar fi revenit Gaz-System şi 821 mi­lioane de euro companiei da­neze Energinet), sunt încă valabile.

Lucrările la staţia de comprimare a gazelor Everdrup nu sunt încă fi­nalizate, printre alte proiecte. Aceas­ta este una dintre componentele cheie ale Baltic Pipe, fiind cofinan­ţată de ambele companii.

Valoarea investiţiei respective a fost stabilită în urmă cu câţiva ani la 140 milioane de euro, Gaz-System ur­mând să acopere 64% dintre chel­tuieli. Compania poloneză va supor­ta de asemenea o parte din costurile operării staţiei, deşi aceasta este deţi­nută şi operată de Energinet. Touşi, costurile nu vor fi cunoscute de piaţă, acestea constituind secrete comercia­le ale celor două companii.

Investiţiile în staţiile poloneze de comprimare a gazelor din Odolanow, Goleniow şi Gustorzyn au constituit de asemenea un element important din proiectul gazoductului. Costurile acestora vor fi cunoscute odată cu finalizarea lucrărilor. Costul fabrică­rii staţiilor este estimat la 550 milioa­ne de zloţi (116,5 milioane de euro).

Lansarea Baltic Pipe nu înseam­nă că gazoductul va fi utilizat în to­talitate.

În primul rând, doar gigantul polonez PGNiG a rezervat o capacitate de 7,88 miliarde de metri cubi pe an. O altă problemă este legată de asiguratea de livrări adecvate de gaze prin Baltic Pipe către Polonia. PGNiG dă asigurări că va livra cât mai mult posibil în acest an, dar compania evită să avanseze cifre exacte privind volumul de gaze pe care-l poate distribui prin Baltic Pipe anul viitor.

Motivul are legătură cu discuţiile în derulate cu posibili contractori. Deocamdată, tot ce se ştie este că estimarea privind producţia de anul viitor din Norvegia este de 2,5 miliarde de metri cubi de gaze. Cât mai pot oferi alte companii este deocamdată o necunoscută.

Baltic Pipe, împreună cu terminalul GNL Swinoujscie, reprezintă singura alternativă semnificativă şi viabilă pentru Polonia de a-şi diversifica importurile de gaze. Posibile livrări prin conexiuni cu ţări vecine sunt nesigure, acestea putându-se dovedi insuficiente, mai ales în contextul acţiunilor Gazprom.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO