Caută doar în titlu
Business Internaţional

Firma Mossack Fonseca susţine că este victima unui atac cibernetic, operat de pe servere străine

"Avem un raport tehnic care ne spune că am fost piraţi de pe servere străine", a declarat, marţi, Ramon Fonseca Mora, pentru AFP.

El a mai precizat că a depus luni "plângere la parchet" în acest sens.

Ancheta Panama Papers, documentată de ziarul german Suddeutsche Zeitung şi Consorţiul Internaţional pentru Investigaţii Jurnalistice (ICIJ), se bazează pe o scurgere imensă de date, de 11,5 milioane de documente din baza de date a firmei panameze de avocatură Mossack Fonseca, specializată în crearea de companii offshore prin care şi-au ascuns averile numeroase personalităţi din lume, evitând plătirea de taxe.

Datele au fost făcute publice duminică seară, ceea ce a dus la o serie de anchete declanşate în mai multe ţări, dar şi proteste în state precum Islanda, pe fondul implicării premierului în această anchetă.

Printre cei vizaţi de anchetă se află apropiaţi ai lui preşedintelui rus Vladimir Putin, tatăl lui David Cameron, premierul demisionar al Islandei, Sigmundur David Gunnlaugsson, dar şi personalităţi sportive precum Lionel Messi şi Michael Platini.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.