Business Internaţional

Fermierii polonezi blochează grâul şi alimentele din Ucraina, dar îşi hrănesc culturile cu îngrăşăminte ruseşti şi cu nutreţ ucrainean găinile pe care le exportă. UE în general este încă dependentă pentru agricultură de alţii

Polonia nu importă doar cereale de pe piaţa rusă, ci şi ceapă: circa 24.300 tone în perioada august 2023 - decembrie 2024, de 500 de ori mai mult decât importurile de ceapă din Ucraina, notează Fresh Plaza. Rusia este de altfel al treilea furnizor de ceapă pentru Polonia, după Germania şi Olanda. Iar ceapa costă în Rusia de 2,5 ori mai puţin decât în Polonia. Prin urmare, producătorii polonezi nu pot concura la preţ cu cei ruşi. Ceapa contează pentru că Polonia este al zecelea exportator ca mărime pentru acest aliment la nivel mondial. Exportă mai ales în UE, dar şi în Ucraina.

Polonia nu importă doar cereale de pe piaţa rusă, ci şi ceapă: circa 24.300 tone în perioada august 2023 - decembrie 2024, de 500 de ori mai mult decât importurile de ceapă din Ucraina, notează Fresh Plaza. Rusia este de altfel al treilea furnizor de ceapă pentru Polonia, după Germania şi Olanda. Iar ceapa costă în Rusia de 2,5 ori mai puţin decât în Polonia. Prin urmare, producătorii polonezi nu pot concura la preţ cu cei ruşi. Ceapa contează pentru că Polonia este al zecelea exportator ca mărime pentru acest aliment la nivel mondial. Exportă mai ales în UE, dar şi în Ucraina.

Autor: Bogdan Cojocaru

10.03.2024, 21:02 10409

Ucraina poate accepta impu­nerea unor restricţii temporare asupra exporturilor de cereale în UE dacă statele europene acceptă şi ele să renunţe la a mai cumpăra produse agricole ruseşti venite prin Belarus şi statele baltice, a spus ministrul ucrainean al agriculturii. În felul acesta s-ar rezolva problema fermierilor europeni şi mai ales est-europeni care spun că sunt sufocaţi de cerealele ieftine ucrainene.

Tot astfel, Ucraina şi-ar îmbunătăţi relaţiile cu Polonia, cândva unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi în lupta cu Rusia, dar şi locul de unde a pornit revolta fermierilor est-europeni. Noul guvern de la Varşovia susţine planul, promo­vându-l, aşa cum fac şi statele baltice. Însă această nouă perspectivă ridică alte probleme: până la urmă de ce şi cât mai importă Polonia şi alte state europene de pe piaţă agroalimentară rusă? Şi cât din problemele fermierilor euro­peni rezolvă restricţionarea importurilor agro-alimentare din Ucraina?

Importurile de cereale ruseşti în Polonia s-au dublat în 2023 şi cu toate acestea sunt eclipsate de importurile din Ucraina, chiar dacă s-au redus cu mai mult de jumătate din cauza dis­putelor co­merciale dintre Kiev şi Varşo­via, scrie Notes from Poland, care a analizat date de la Eurostat. Polo­nia a importat 12.700 de tone de cereale ruseşti anul trecut, faţă de 6.100 tone în anul anterior. În 2018, importurile s-au situat la 20.700 de tone. Cantitatea de cereale aduse în 2023 din Rusia, sau presupuse că au venit din Rusia, reprezintă abia 1,3% din importurile de cereale din Ucraina, de un milion de tone.

În 2022, importurile de cereale ucrainene au sărit la 2,4 milioane tone. Dar aici sunt câ­teva controverse. Pe de o parte nimeni nu poa­te garanta că Rusia exportă doar cereale ru­seşti. Deşi este un producător uriaş, când a invadat Ucraina şi-a însuşit şi mărfurile găsite acolo. De ase­menea, nu tot ce trece graniţa din Ucraina în Polonia rămâne pe piaţa poloneză. UE, în 2023, a importat 1,54 milioane tone de cereale ruseşti, faţă de 970.000 de tone în 2022. Cei mai mari importatori au fost Italia (473.700 tone), Letonia (420.000 tone), Grecia (264.600 tone) şi Spania (256.600 tone).

Chiar dacă importurile Poloniei din Rusia par nesemnificative în comparaţie cu cele din Ucraina, rămâne problema că exporturile ucrai­nene sunt blocate, în vreme ce livrările din Rusia continuă nestingherite. Fermierii est-europeni spun că grâul şi alte produse alimen­tare livrate de Ucraina în UE perturbă masiv pieţele locale, ţinând preţurile jos şi sufocând producţia internă. Polonia a blocat unilateral importurile de grâu ucrainean, dar fermierii cer să se facă la fel şi cu alte produse alimentare. Ministrul ucrainean al agriculturii Taras Kacika a explicat într-un interviu pentru Financial Times că în privinţa grâului nu Ucraina cau­zează problemele, ci Rusia.

Rusia nu permite Ucrainei să-şi exporte grâul pe Marea Neagră prin porturile proprii. În privinţa preţurilor, Nazar Bobitski, ambasa­dorul agriculturii ucrainene la Bruxelles, a explicat într-o analiză publicată de EUobserver că acestea sunt de ceva timp mici nu doar local, ci şi pe pieţele internaţionale din cauza pro­ducţiilor masive din America de Nord şi de Sud. Cotaţiile au fost influenţate negativ foarte slab de exporturile ucrainene.

În privinţa zahărului, continuă el, impor­turile din Ucraina n-au reuşit să acopere decât parţial deficitul de producţie de pe piaţa UE. Polonia nu importă doar cereale de pe piaţa rusească, ci şi ceapă. Circa 24.300 tone în peri­oada august 2023 - decembrie 2024, de 500 de ori mai mult decât importurile de ceapă din Ucraina, notează Fresh Plaza. Rusia este de altfel al treilea furnizor de ceapă pentru Polonia, după Germania şi Olanda.

Iar ceapa costă în Rusia de 2,5 ori mai puţin decât în Polonia. Prin urmare, producătorii polonezi nu pot concura la preţ cu cei ruşi. Ceapa contează pentru că Polonia este al zecelea exportator ca mărime pentru acest aliment la nivel global. Exportă mai ales în UE, dar şi în Ucraina. De asemenea, Polonia este cel mai mare producător de carne de pui şi de carne de pasăre din UE. Însă producţia se face cu furaje importate din Ucraina.

Iar o parte din carne este exportată în Ucraina. Ucraina este importator net de carne de pasăre. Din Polonia, importă de zece ori mai mult decât exportă, potrivit ministrului Kacika. Exporturile totale ale Poloniei în Ucraina sunt de 64 de ori mai mari decât importurile. Fermierii polonezi exportă şi ouă de pasăre şi în 2022 colegii lor britanici au pus problema blocării livrărilor pentru că ouăle poloneze, mai ieftine, îi scot de pe piaţă.

Legat de relaţiile comerciale polono-ruse, mai este o problemă. Una dintre principalele mărfuri importate de Polonia din Rusia sunt îngrăşămintele chimice şi materia primă pentru producerea acestora (potasiu), potrivit statisticii oficiale poloneze. Aceasta deşi Polonia are un mare producător de îngrăşăminte, Grupa Azoty – locul doi în UE.

Compania a avut însă probleme din cauza preţurilor mari ale gazelor naturale şi relaxării condiţiilor de import de îngrăşăminte în UE în criza energiei şi după ce Rusia a atacat Ucraina, iar printre acţionarii principali figurează o firmă a unui om de afaceri rus, Viatceslav Kantor, aflat pe lista cu oligarhi ruşi sancţionaţi de Occident şi de Ucraina. În 2012, acesta i-a speriat pe polonezi când a încercat prin compania sa Acron o preluare ostilă a Grupa Azoty. Potrivit presei ruseşti, în 2023 au fost luni când Polonia şi-a triplat importurile de îngrăşăminte din Rusia.

Cea mai mare sursă de importuri este Germania, însă Rusia a ajuns la un moment dat anul trecut pe locul doi. Importurile de îngrăşăminte ruseşti au depăşit 100 de milioane dolari anul trecut. Până la urmă, legăturile pe care Polonia le mai păstrează cu Rusia reflectă o problemă pe care o are UE în general: depinde de alţii pentru nutreţuri şi îngrăşăminte. Un studiu realizat pentru Parlamentul European arată că Uniunea a cruţat de sancţiuni aceste produse şi în 2022 importurile de fosfaţi şi săruri de potasiu din Rusia au reprezentat 23% din total, resprectiv 34%. Europa a importat masiv atunci din Maroc şi din Bielorusia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO