Business Internaţional

Explozie de optimism pe bursele europene dupa ationalizarea Freddie Mac si Fannie Mae

09.09.2008, 23:55 19

Bursele din Europa si Asia au avansat puternic in sedinta de tranzactionare care a urmat anuntului guvernului american privind preluarea controlului asupra creditorilor ipotecari Fannie Mae si Freddie Mac, investitorii sperand ca miscarea va stabiliza piata imobiliara americana si va conduce, in cele din urma, la incheierea crizei subprime, scrie presa internationala.
Indicele britanic FTSE 100 s-a apreciat, la mijlocul sedintei de luni, cu 3,8%, cresterea fiind stimulata de avansul actiunilor creditorilor ipotecari, pe fondul eliminarii temerilor privind consecintele globale ale prabusirii celor doi giganti financiari. FTSE 100 a recuperat astfel mai mult de jumatate din declinul inregistrat saptamana trecuta.
Indicele german DAX a urcat cu 3,46%, pana la 6.339,25 puncte, in timp ce indicele francez CAC 40 s-a apreciat cu 4,98%, atingand 4.404,96 puncte.
Indicele pan-european FTSE 300 a ajuns la 1.162 de puncte, in crestere cu 3,3% fata de sedinta precedenta.
"Debutul de saptamana aceasta al burselor europene a fost marcat de un singur eveniment, iar acela este nationalizarea Freddie si Fannie", a declarat Matt Buckland, de la CMC Markets. "Aceasta miscare va elimina o parte importanta a incertitudinilor de pe piata, oferind in acelasi timp o mana de ajutor consumatorilor americani", a adaugat el.
Creditorii ipotecari au dominat luni tranzactiile de pe bursa londoneza, HBOS, cea mai mare banca ipotecara britanica, inregistrand o crestere de 13%. Actiunile Lloyds TSB au avansat cu 11,2%, pana la 310 penny, in timp ce titlurile Barclays au urcat cu 14%, la 360 de penny. Royal Bank of Scotland a avut un avans de 13,5%, actiunile sale fiind cotate la 249 de penny.
Pe piata valutara, vestea nationalizarii Freddie si Fannie a generat o apreciere a monedei europene si a lirei sterline, pe fondul asteptarilor privind cresterea gradului de stabilitate a sistemului financiar mondial.
Indicii bursieri asiatici au avansat, de asemenea, semnificativ, Nikkei 225 apreciindu-se cu 3,2%, pana la 12.604 puncte, si recuperand o mare parte din pierderile inregistrate saptamana trecuta. Indicele Topix a castigat 3,6%, ajungand la nivelul de 1.212 puncte.
In cadrul celei mai ample actiuni de salvare din istoria sistemului financiar american, secretarul Trezorerie Henry Paulson a anuntat duminica, inaintea deschiderii pietelor bursiere, decizia de a prelua controlul asupra creditorilor ipotecari Fannie Mae si Freddie Mac, care garanteaza jumatate din ipotecile acordate pe piata americana si care au suferit pierderi de miliarde de dolari in urma declansarii crizei subprime.
O mare parte din obligatiunile emise de cei doi creditori erau detinute de bancile asiatice, care in ultimul timp au inceput sa-si retraga investitiile din acest segment.
Planul de salvare ar putea costa guvernul federal 200 mld. dolari (140 mld. euro), pagubele produse de un eventual colaps al celor doua companii fiind insa semnificativ mai mari. O asemenea actiune ar fi putut ingheta piata ipotecara americana timp de cativa ani, generand un declin si mai accentuat al preturilor locuintelor. Potrivit unui studiu recent, ritmul anual de scadere al preturilor locuintelor americane depaseste 15% in multe zone.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO