Business Internaţional

Europenii isi doresc o reprezentare mai puternica in conducerea Bancii Mondiale

29.03.2005, 00:00 16


Ministrii de finante din tarile Uniunii Europene si-au exprimat dorinta pentru numirea unui oficial european intr-o functie importanta la Banca Mondiala, informeaza Financial Times.


Europenii doresc ca prin aceasta masura sa echilibreze raportul de forte la conducerea celei mai mari institutii de creditare din lume si sa contrabalanseze candidatul american la presedintia acesteia, Paul Wolfowitz.


Confirmarea in functie a lui Wolfowitz este programata pentru ziua de joi. Pana atunci, oficialul american trebuie sa se intalneasca cu ministrii de finante europeni, cu scopul de a discuta viziunea sa asupra activitatii Bancii Mondiale. El a avut deja o intalnire saptamana trecuta cu oficiali europeni si ai statelor in curs de dezvoltare si s-a aratat dispus sa asculte argumente in favoarea unei reprezentari mai bune a Europei la conducerea institutiei internationale.


Printre sustinatorii cei mai puternici ai acestei idei se numara Franta, care doreste numirea unui european in functia de director adjunct al bancii. Aceasta situatie ar reflecta-o pe cea existenta la Fondul Monetar International, unde, prin conventie, Europa alege directorul general, iar Statele Unite propun directorul general adjunct. Oficialii francezi au confirmat faptul ca ministrii de finante ai statelor europene au discutat saptamana trecuta necesitatea unui aranjament similar in cazul Bancii Mondiale.


Germania a subliniat, la randul ei, ca ar dori ca Wolfowitz sa numeasca un european in cadrul echipei sale manageriale. Acesta ar putea ocupa locul ramas vacant in urma retragerii germanului Peter Woicke de la presedintia International Finance Corporation, divizia de investitii private a bancii.


Numirea unui adjunct european la Banca Mondiala starneste insa si alte controverse. Aceasta decizie ar atrage cu sine diminuarea rolului pe care il are reprezentantul Chinei, Shengman Zhang, care detine functia de director executiv, care este, in acest moment, a doua pozitie in cadrul bancii.


Trezoreria britanica s-a aratat sceptica cu privire la posibilitatea de a se ajunge la un acord intre Uniunea Europeana si Statele Unite care sa excluda statele in curs de dezvoltare.


"Aceasta ar fi o pervertire a procesului de numire. Principalele patru posturi de conducere la Banca Mondiala si FMI ar reveni americanilor si europenilor", a declarat Alex Wilks, coordonatorul Retelei Europene pentru Datorii si Dezvoltare de la Bruxelles. 


Pana in prezent, ministrii de finante europeni nu au intervenit in discutiile legate de presedintia Bancii Mondiale, lasand administratiei de la Washington sarcina de a-si asigura sprijinul necesar pentru sustinerea candidaturii lui Wolfowitz.


Cursa pentru conducerea institutiei financiare internationale a inceput in urma anuntului actualului presedinte James Wolfensohn ca nu va mai candida pentru un al treilea mandat. Mandatul lui Wolfensohn expira la data de 31 mai, in acest an.


Banca Mondiala este cea mai mare institutie de creditare din lume, acordand anual fonduri in valoare de circa 20 de miliarde de dolari catre cele mai sarace tari ale lumii. Pana in prezent, institutia a acordat Romaniei imprumuturi de peste 4,2 miliarde de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO