Business Internaţional

Elvetienii au blocat conturile principalilor actionari ai Iukos

15.03.2004, 00:00 8



Biroul Procurorului General al Rusiei a anuntat ca procurorii elvetieni au inghetat, la cererea sa, conturi bancare cu o valoare totala de 4,8 miliarde de dolari deschise pe numele unor actionari importanti ai grupului petrolier Iukos.



"Colegii nostri din Elvetia au dat curs solicitarii si au inghetat conturile a peste 20 de persoane. Valoarea toata a depozitelor ajunge la 6,2 miliarde de franci elvetieni (4,84 miliarde de dolari)", a declarat purtatorul de cuvant al Procuraturii Generale, Natalia Vishniakova.



Ea a adaugat ca printre persoanelor in cauza se numara principalul actionar si fostul director executiv Mihail Hodorkovski, dar si alti actionari importanti precum Platon Lebedev, Mihail Brudno si Leonid Nevzlin.



Hodorkovski a fost arestat in luna octombrie a anului trecut, pentru acuzatiile de frauda si evaziune fiscala. In opinia unor analisti, actiunea autoritatilor din Rusia este ochestrata de Kremlin, ca reactie la ambitiile politice ale omului de afaceri.



In conturi se gaseau "depozite ale unor persoane private, implicate intr-un fel sau altul in furtul unor fonduri importante apartinand statului", spune Vishniakova, potrivit The Moscow Times.



"Banii nostri se gasesc intr-un loc sigur. Acestea nu sunt ultimele noastre cinci milioane de dolari. N-au decat sa inghete conturile, daca vor", a afirmat Leonid Nevzlin, unul dintre actionarii Iukos.





Abramovici vinde o felie din Sibneft



Miliardarul rus Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea, negociaza cu o serie de companii straine vanzarea a 46% din actiunile Sibneft, reprezentand jumatate din participatia la capitalul companiei petroliere, informeaza Financial Times.



Potrivit unor surse din sectorul bancar, posibilitatea de a prelua un pachet de actiuni atat de consistent a trezit interesul unor producatori de talie internationala, precum Royal Dutch/Shell, ChevronTexaco si Total.



Shell traverseaza o perioada dificila, dupa ce si-a revizuit in scadere cu 20% cantitatea rezervelor de petrol si gaze pe care le poate exploata. Cu doua saptamani in urma, presedintele companiei, Philip Watts, si directorul de explorare si productie, Walter van de Vivjer, au fost nevoiti sa isi prezinte demisiile.



Cumpararea actiunilor detinute de Abramovici ar completa rezervele Shell si i-ar consolida pozitia in fata concurentilor prezenti in Rusia, cum este British Petroleum, care a infiintat o societate mixta cu producatorul local TNK.



Sursele citate au remarcat ca ChevronTexaco este extrem de interesat de preluarea controlului asupra Sibneft, motiv pentru care ar putea insista pe langa Abramovici pentru a incheia un acord.



Roman Abramovici doreste sa incheie un acord inainte de finalizarea procedurii de anulare a fuziunii dintre Sibneft si Iukos. Analstii si-au exprimat insa scepticismul, reamintind ca orice tranzactie trebuie aprobata de presedintele Vladimir Putin. Potrivit speculatiilor, Abramovici nu a primit inca aprobarea lui Putin pentru a ceda pachetul majoritar de actiuni.
anca.stoicescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO