Business Internaţional

Economia zonei euro pare să se însănătoşească

Economia zonei euro pare să se însănătoşească

Autor: Bogdan Cojocaru

26.04.2021, 00:00 847

Redresarea economică a zonei euro a prins forţă în aprilie, serviciile revenind la creştere şi producţia industrială extinzându-se într-un ritm record.

De asemenea, presiunile de preţ s-au acumulat pe măsură ce companiile s-au lovit de întârzieri de livrare fără precedent, scrie Bloomberg.

Sondajele realizate în rândul managerilor de achiziţii sugerează că regiunea cu 19 naţiuni a întors pagina cu privire la pandemie la începutul celui de-al doilea trimestru, după ce introducerea şi retragerea repetate ale măsurilor de lockdown au împins-o într-o recesiune dublă.

Activitatea din servicii a crescut în aprilie pentru prima dată în opt luni, o etapă importantă pentru un sector care a fost blocat de unele dintre cele mai grave restricţii de la izbucnirea pandemiei, cu multe magazine, hoteluri, restaurante şi activităţi de divertisment închise.

Creşterea sectorului manufacturier, cea mai puternică din ultimele două decenii, a continuat să fie condusă de Germania.

„Economia zonei euro a arătat o forţă încurajatoare“, a spus Chris Williamson, economist la IHS Markit.

„Deşi sectorul serviciilor a continuat să fie puternic afectat de măsurile de lockdown, acesta a revenit la creştere pe măsură ce companiile s-au adaptat la viaţă cu virusul şi se pregătesc pentru perioadele mai bune din viitor. Sectorul manufacturier este în plină expansiune.“ 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO