Business Internaţional

Ce mai e nou în lupta europenilor cu inflaţia: Italia anunţă un „pact antiinflaţie“ menit să dea lovitura finală scumpirilor, în Franţa retailerii se încaieră cu producătorii, Portugalia prelungeşte TVA zero la alimente până la final de 2023

În Franţa, Carrefour a anunţat că va ataşa etichete produselor comercializate în magazinele sale avertizând cu privire la fenomenul de shrinkflaţie.

În Franţa, Carrefour a anunţat că va ataşa etichete produselor comercializate în magazinele sale avertizând cu privire la fenomenul de shrinkflaţie.

Autor: Catalina Apostoiu

11.09.2023, 22:07 2117

Ce mai e nou în lupta europenilor cu inflaţia: Italia anunţă un „pact antiinflaţie“ menit să dea lovitura finală scumpirilor, în Franţa retailerii se încaieră cu producătorii, Portugalia prelungeşte TVA zero la alimente până la final de 2023

Guvernul de dreapta al Italiei a încheiat un „pact antiinflaţie“ cu producătorii şi retailerii pentru menţinerea preţurilor la un nivel scăzut pentru paste şi alte bunuri de bază, în condiţiile în care Roma în­cearcă să reducă presiunile asupra gospodă­riilor care resimt povara costurilor de trai în creştere, scrie Financial Times.

Guvernul italian a anunţat că va lansa un „trimestru antiinflaţie“ în perioada dintre începutul lunii octombrie şi sfârşitul anului. Deşi detaliile nu sunt clare, semnatarii pactului s-au angajat să se abţină de la a majora preţurile.

Adolfo Urso, ministrul italian pen­tru întreprinderi, a declarat că noul pact va „da o lovitură defi­nitivă inflaţiei“ şi va creşte con­sumul public, dând un im­puls general economiei ţării.

Inflaţia din Italia s-a situat la 5,5% în august, cu mult sub nivelul de 11,9% atins în octombrie 2022, dar totuşi neliniştitor de ridicată. Scumpirile drama­tice au generat acuzaţii de greed­flation, însă retai­lerii, în special cei din sectorul alimentar, susţin că marjele le sunt mici şi continuă să scadă din cauza preţurilor mai mari practicate de furnizori şi a costurilor ridicate cu forţa de muncă.

Totuşi, organizaţiile din sectorul de consum s-au declarat sceptice cu privire la capacitatea campaniei anunţate recent îm­potriva inflaţiei de a pro­duce beneficii substanţiale.

„Guvernul face un cadou ma­re retailerilor, care se vor lăuda că sunt salvatorii ţării“, a declarat Massi­mi­lia­no Dona, preşedinte al Uniunii Naţionale a Consumatorilor.

În Franţa, războiul dintre retaileri şi pro­du­cători a devenit unul pe faţă, potrivit Le Figaro.

În supermarketuri, clienţii nu văd decât vârful icebergului, însă în culise bătălia dintre retaileri şi producători se încinge. În această toamnă marcată de o inflaţie persistentă care striveşte gospodăriile, toate loviturile sunt permise. La întrebarea cine este responsabil de scumpirile dramatice, cele două tabere aruncă vina una asupra celeilalte şi încearcă să con­vingă opinia publică.

Guvernul, care a promis o retragere a pre­ţurilor pentru începutul verii, este de asemenea ţinta unor critici aspre, cu preţurile menţi­nân­du-se disperat de stabile în iunie, iulie şi august. În primăvară, guvernul a convins retailerii să scadă preţurile unor game largi de alimente pe o perioadă limitată, aprilie-iunie, cu prelungire până în toamnă.

În iunie, guvernul a ajuns la un acord cu 75 de producători mari de alimente pentru reducerea preţurilor la sute de produse înce­pând cu luna iulie.

Semn al conflictului din ce în ce mai dur dintre retaileri şi producători, Carrefour a anunţat recent că va ataşa etichete produselor comercializate în magazinele sale avertizând cu privire la fenomenul de shrinkflaţie, notează The Wall Street Journal.

Această mişcare va oferi „cele mai de încredere informaţii posibile“ consumatorilor, a declarat şeful Carrefour Alexandre Bom­pard. Shrinkflaţia este o „practică inaccepta­bilă“, a remarcat acesta.

Companii ca Nestle, Unilever şi PepsiCo, ale căror produse sunt vizate de decizia Carrefour, nu au comentat încă. Toate au anunţat anterior în acest an că şi-au majorat preţurile pe multe pieţe pentru a compensa vânzările în scădere şi toate au consemnat rezultate în creştere.

Anunţul Carrefour, al doilea mare lanţ de retail al Franţei, vine după ce ministrul francez Bruno Le Maire a declarat că o nouă lege, care va fi înaintată parlamentului luna viitoare, va forţa producătorii de alimente să marcheze în mod clar produsele al căror conţinut a fost diminuat, dar al căror ambalaj a rămas neschimbat. Le Maire a catalogat la rândul său shrinkflaţia ca fiind un fenomen „scandalos“.

Planul Carrefour de etichetare a anumitor produse reprezintă ultima manevră a grupului împotriva principalilor săi furnizori, după ce Bompard i-a învinuit pe aceştia luna trecută pentru scumpirile puternice.

În Franţa, inflaţia alimentară rămâne unul dintre cele mai aprins discutate subiecte. Scumpirile s-au mai temperat, dar au continuat să fie alcătuite din două cifre în august.

Consumatorii francezi îşi schimbă obiceiurile de consum în încercarea de a face faţă creşterii nestăvilite a preţurilor alimentelor, optând pentru branduri mai ieftine şi lanţuri de retail cu preţuri mai mici, conform Bloomberg.

Tot în lupta cu inflaţia, guvernul Portugaliei a anunţat recent că va prelungi rata zero a TVA la alimentele de bază cu două luni până la sfârşitul anului pentru a ajuta familiile să facă faţă inflaţiei persistente, relatează Reuters.

Guvernul a redus TVA la 0% în aprilie de la 6% pentru o listă de 46 alimente de bază, iar măsura ar fi trebuit să expire la finalul lunii octombrie. Recent, însă, premierul portughez Antonio Costa a anunţat că guvernul va prelungi măsura până la finalul anului pentru că aceasta a avut rezultate pozitive.

„Măsura a contribuit la reducerea preţurilor. Vrem să controlăm în continuare preţurile alimentelor esenţiale pentru a ajuta familiile portugheze“, a subliniat acesta.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO