Business Internaţional

După Franţa, şi Italia vrea un „trimestru antiinflaţie“. În Ungaria, premierul Viktor Orban ameninţă cu măsuri dure împotriva retailerilor profitori

După Franţa, şi Italia vrea un „trimestru...

Autor: Catalina Apostoiu

31.07.2023, 22:55 5358

Roma se alătură guvernelor europene care analizează sau adoptă măsuri de stăvilire a inflaţiei.

Guvernul Italiei încearcă să ajun­gă la un acord cu supermarketurile şi producătorii pentru controlarea pre­ţurilor bunurilor de consum esenţia­le, măsură ce ar urma să fie imple­men­tată în ultimele trei luni ale anului, relatează Reuters.

Ministrul industriei Adolfo Urso negociază un acord cu jucătorii de pe piaţă pentru a „oferi o gamă de pro­duse alimentare şi nonalimentare de zi cu zi la preţuri plafonate“ în peri­oada octombrie-decembrie.

În cadrul programului susţinut de guvern, lanţurile de supermar­ke­turi ar trebui să definească un coş de bunuri esenţiale alimentare şi non-alimentare la care să fie aplicate pre­ţuri reduse, alcoolul fiind exclus.

Distribuitorii de astfel de produ­se ar trebui să informeze guvernul cu privire la intenţia de a se alătura iniţiativei până pe 15 septembrie.

Discuţiile vin pe fondul nemulţu­mirii publice puternice legate de in­flaţia ridicată. Inflaţia anuală din Ita­lia a încetinit la 6,7% în iunie de la 8% în mai. Creşterea anuală a preţu­rilor alimentelor şi produselor de în­grijire a gospodăriei şi personală a în­cetinit în iunie la 10,5% de la 11,2%, dar s-a menţinut cu peste 50% mai sus decât indicatorul general.

Conform planului italian, maga­zi­nele care participă la campanie ar urma să fie marcate cu stickere în culorile steagului italian având scrise pe ele „trimestrul antiinflaţie“.

Guvernul intenţionează să susţi­nă iniţiativa cu publicitate finanţată de stat. La începutul lunii, Roma a­nunţa un plan de distribuire de car­duri de debit unui număr de 1,3 mi­lioane de familii sărace pentru chel­tuieli pe alimente, însă acesta a fost criticat că limitează tipul de gospo­dării care pot beneficia.

În mai, guvernul italian a restrâns un program mai amplu de susţinere introdus în 2019, despre care premi­erul Giorgia Meloni a argumentat că permite oamenilor să fie leneşi şi să nu-şi caute de muncă.

În Franţa, retailerii au căzut în mar­tie de acord să ofere cele mai scă­zute preţuri posibil pentru alimente pentru a ajuta gospodăriile să facă faţă scumpirilor fără precedent.

Pe o perioadă de trei luni, lanţurile de supermarketuri şi-au asumat ieftiniri de produse în cadrul aşa-numitului „trimestru anti-inflaţie“.

În iunie, guvernul francez a ajuns la o înţelegere cu 75 de companii pentru reducerea preţurilor la sute de produse, sub ameninţarea unor sancţiuni financiare dacă acestea nu se vor conforma.

În Ungaria, premierul maghiar Viktor Orban a anunţat că autorităţile vor intensifica o campanie de combatere a scumpirilor nejustificate la alimente, potrivit Budapest Business Journal.

„În timp ce ţara întreagă luptă cu inflaţia, în special la alimente, există din păcate unii care nu participă la această luptă, ci de fapt profită de situaţie, un fapt pe care-l consider revoltător“, a declarat Orban.

Datele pe iunie şi iulie arată că măsurile luate de guvern pentru a învinge inflaţia funcţionează, iar ţinta guvernul de a aduce rata acesteia sub 10% până la final de an poate fi atinsă, a adăugat acesta.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO