Business Internaţional

Director al trustului Dogan, arestat în Turcia pentru presupuse legături cu clericul Gulen

Director al trustului Dogan, arestat în Turcia pentru...

Autor: Olimpia Nicolae

16.12.2016, 11:47 100

Directorul se află în custodia poliţiei sub acuzaţia de „susţinere a unei grupări teroriste”, ca parte a anchetei clericului Fethullah Gulen şi adepţilor acestuia.

Ankara se referă la organizaţia clericului drept ”Organizaţia teroristă gulenistă”.

Trustul Dogan, care include cel mai mai mare grup media din Turcia, a comunicat faptul că de la 1 decembrie, directorul Barbaros Muratoglu este anchetat, iniţiind astfel îngrijorări în privinţa adoptării unei atitudini severe a autorităţilor turce faţă de companiile de top ale statului.

Ziarul Hurriyet, care aparţine trustului Dogan, a confirmat arestarea directorului Barbaros Muratoglu pe site-ul cotidianului. Oficiali ai grupului de presă nu au fost disponibili pentru niciun fel de comentarii.

De la tentativa de lovitură de stat de la 15 iulie, autorităţile au reţinut sau concediat peste 100.000 de persoane din serviciul poliţiei, juridic şi civil şi au arestat aproximativ 41.000 de persoane.

Din cauza anchetei asupra susţinătorilor clericului Gulen, a fost pus sechestrul pe aproximativ 600 de companii, multe dintre acestea firme mici din provincie.

Clericul, un fost aliat al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a negat implicarea în tentativa de lovitură de stat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO