Ungaria îşi reconstruieşte din resturi industria de apărare cu ajutorul unor companii mari din domeniu din Germania şi Turcia, cărora le oferă parteneriate cu firme locale cu nume istorice. Cehia are o industrie a armelor veche şi bine definită, revigorată acum puternic de febra reînarmării care cuprinde lumea. Acolo dominant este un grup condus de un miliardar de doar 30 de ani, Michal Strnad.
Despre el se zice că deţine mai multe tancuri decât multe din armatele europene. Compania sa se cheamă Czechoslovak Group. Polonia are un campion naţional, PGZ Group, creaţia guvernului de la Varşovia, în care sunt concentrate circa 50 de firme de stat cu producţie în sectorul apărării. În vestul Europei, industria de profil are la vârf forme din cele mai variate. O bună parte din companii au în acţionariat statul. Aceasta pare să fie regula în Franţa.
Altele oglindesc total spiritul capitalismului, acţionariatul fiind împărţit între firme private. În cazul Rheinmetall, colosul german care repune pe picioare industria armamentului din Ungaria, acest lucru merge într-atât de departe încât la drepturile de vot cota cea mai mare o au bănci şi fonduri de investiţii din SUA. BlackRock, cel mai mare manager de active din lume, are cea mai mare cotă. Nu mai trebuie spus că dintre investitorii instituţionali, cei nord-americani domină.
Războiul din Ucraina a schimbat harta comerţului mondial cu arme. Franţa a luat locul Rusiei pe lista celor mai mari exportatori, ajungând pe locul doi. Iar între 2019 şi 2023, importurile de arme ale Europei s-a dublat faţă de perioada de cinci ani anterioară. Sunt schimbări de care profită mai ales firmele de apărare din SUA, cel mai mare exportator. Dar şi companiile europene, cu acţionarii şi patronii lor.
De asemenea, războiul arată şi care sunt cele mai performante arme, şi cele mai râvnite. Spre exemplu, Financial Times scrie că Taurus, fabricată în Germania, este cea mai dorită rachetă cu rază lungă de acţiune din Europa. Producătorul ei este MBDA Deutschland, subsidiară a MBDA, un grup multinaţional format din companii din Italia, Franţa şi Marea Britanie. Una dintre ele este Leonardo, din Italia. Cel mai mare acţionar al acesteia este guvernul italian, cu o participaţie de 30% din acţiuni.
Însă dintre acţiunile care revin investitorilor instituţionali, 53% aparţin unor firme şi fonduri din America de Nord, se arată în rapoartele financiare ale Leonardo. Din 2020, preţul acţiunilor a crescut de cinci ori. Leonardo este printre cele mai mari companii de apărare din Europa, dar este departe de lideri. Airbus, partener la MBDA, este mai aproape de vârf, fiind una dintre cele mai mari grupuri aerospaţiale din lume.
Cei mai mari acţionari la acest colos sunt guvernele Franţei şi Germaniei, cu participaţii de 11%, şi cel al Spaniei, cu 4%. Dintre investitorii instituţionali se remarcă prin număr fonduri de administrat active şi bănci franceze. La BAE Systems, partenerul britanic, povestea se schimbă. Cei mai mari acţionari sunt fonduri şi bănci americane şi britanice. BlackRock, Templeton şi Vanguard se numără printre ei.
Safran, din Franţa, este specializată pe industria aerospaţială, dar şi pe producerea de componente electronice pentru arme şi armament, cum ar fi rachete. La Safran, considerată a doua companie ca mărime din industria europeană a apărării, cel mai mare acţionar este guvernul francez, cu o participaţie de 11% din acţiuni.
Thales, tot din Franţa, este şi ea printre liderii sectorului. Cei mai mari acţionari ai ei sunt statul francez, cu 26% din acţiuni, şi constructorul francez de aeronave militare şi private Dassault Aviation, parte din holdingul industrial Marcel Dassault, condus de familia Dassault. Este o familie care face să bată inima industriei moderne a Franţei, după cum a descris-o Bloomberg.
Dar nu este o familie unită. Dassault în sine este una dintre principalele companii care formează industria apărării din Europa. La Saab, campionul suedez ale cărui avioane de luptă sunt râvnite de toată lumea, inclusiv de Ungaria, deşi aceasta a blocat un timp intrarea Suediei în NATO, grupul acţionarilor este condus de Investor, o uriaşă companie de investiţii locală. Printre investitori se numără câteva firme nordice, dar şi fondurile americane Vanguard şi BlackRock. Lista celor mai mari jucători din industria apărării din Europa are în frunte companii cu operaţiuni în domeniul aerospaţial sau naval.
Dar, după cum o arată războiul din Ucraina, bătăliile se duc mai ales cu tancuri, artilerie, obuze şi mitraliere. Leopard II, considerat cel mai bun tanc european, este construit în parteneriat de Rheinmetall şi compania germană Krauss-Maffei Wegmann, afacerea unei familii. Însă cele două afaceri devin din ce în ce mai mult rivale. Rheinmetall dezvoltă separat blindatele ultramoderne Lynx, produs şi în Ungaria, şi Panther.
În schimb, Krauss-Maffei Wegmann (KMW) s-a aliat cu compania franceză Nexter, constructorul tancului fanion al Franţei Leclerc. De fapt au fuzionat, formând grupul KNDS. Nexter aparţine statului francez şi, la fel ca Rheinmetall, pe lângă tancuri produce obuziere de ultimă generaţie, tunuri şi proiectilele de care acestea au nevoie. Obuzierele Caesar, care îşi arată eficienţa în serviciul armatei ucrainene, sunt produse de Nexter. Echivalentul german, Panzerhaubitze 2000, a fost dezvoltat de KMW şi Rheinmetall.
Sistemele antiaeriene germane SKYNEX, din dotarea armatei ucrainene, sunt fabricate de Rheinmetall. Tancul fanion al Marii Britanii, Challenger, este fabricat de BAE Systems. Şi el luptă în Ucraina. Statele europene cu cea mai dezvoltată industrie a apărării sunt Marea Britanie şi Franţa, dacă principalele criterii de evaluare sunt veniturile produse şi numărul de angajaţi. În Europa de Est, liderul este Polonia. În 2019 avea 18.000 de angajaţi în industria apărării. Spre comparaţie, Germania are de zece ori mai mulţi. Suedia, cu venituri mai mari decât Polonia, are mai puţin angajaţi decât campionul est-european.
