Business Internaţional

Declinul dolarului fata de principalele monede continua

09.10.2003, 00:00 12



Moneda americana a scazut, ieri, la cel mai mic nivel din ultimii trei ani fata de yen si la un nou minim din ultimele trei luni si jumatate fata de euro, pe fondul speculatiilor ca autoritatile americane si europene sunt pregatite sa faca fata unui dolar la cotatii reduse.



Cursul de schimb a fost stabilit la 109,49 yeni pentru un euro, cu putin peste minimul de 109,35 yeni inregistrat in ziua precedenta, cea mai redusa cotatie din noiembrie 2000. Declinul a fost determinat si de zvonurile privind o eventuala interventie a Bancii Japoniei, care doreste sa previna aprecierea substantiala a monedei nationale si, implicit, sa sprijine activitatea de export.



"Investitorii sunt nervosi din cauza anticiparii unei actiuni a bancii centrale nipone, dar aproapte toti pariaza pe un dolar mai slab. Nu am mai remarcat de zece ani o atitudine atat de dura fata de dolar", a aratat Mitsuru Sahara, de la UFJ Bank.



Moneda euro era tranzactionata cu 1,1823 dolari pe unitate, cea mai ridicata valoare din ultimele trei luni si jumatate. In cursul sedintei precedente, euro a atins un maxim de 1,1815 dolari.



De altfel, tendinta deprecierii a caracterizat relatia dolarului fata de aproape toate principalele monede de pe piata valutara, el coborand in apropierea celui mai mic nivel din ultimii sapte ani fata de dolarul canadian si in apropierea minimului din ultimii sase ani, comparativ cu moneda australiana.



O serie de operatori au apreciat ca traiectoria descendenta a dolarului nu poate fi intrerupta numai prin interventia autoritatilor de la Tokyo, ei remarcand asa-numita "strategie de laissez-faire" adoptata de oficialii americani si europeni, care par resemnati cu deprecierea sa accelerata.



Aceasta certitudine a fost confirmata de declaratiile recente ale presedintelui Bancii Centrale Europene (BCE), Wim Duisenberg, care a apreciat ca scaderea dolarului "este inevitabila".



De asemenea, presedintele american George W. Bush considera ca strategiile valutare actuale "contureaza un mediu favorabil" pentru companiile americane. Administatia de la Washington si-a manifestat mai degraba ingrijorarea cu privire la situatia productiei industriale autohtone. gabriel.taranu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO