Business Internaţional

Declinul dolarului duce pretul petrolului la aproape 100 $

22.11.2007, 16:55 17

Petrolul, aurul si argintul s-au scumpit ieri dupa ce dolarul a fost cotat la un nou minim de 1,4854 dolari/euro, din cauza speculatiilor ca va opera o noua reducere a dobanzii de referinta, a treia din acest an, scrie Bloomberg.
Pretul barilului de titei a crescut si dupa ce Royal Dutch Shell a anuntat ca un incendiu a afectat productia de la rafinaria din Alberta, ceea ce ar putea afecta livrarile de petrol catre rafinariile din Statele Unite.
"Petrolul a devenit un instrument de investitii pentru investitori si declinul dolarului a contribuit la scumpirea aurului si a titeiului", a declarat Victor Schum, manager la firma de consultanta Purvin & Gertz, din Singapore.
Pretul petrolului cu livrare in ianuarie a avansat cu 1,26 de dolari (1,3%), pana la pragul record de 99,29 de dolari/baril, dupa inchiderea sedintei de tranzactionare la New York Mercantile Exchange. Ieri la ora 11:11 a.m. in Singapore, pretul titeiului era de 99,80 de dolari/baril.
Pretul petrolului cu livrare in ianuarie a crescut pe Bursa din Londra cu 1,04 de dolari (1,1%), la 96,53 de dolari/baril, consemnand cea mai mare valoare din 1988 si pana in prezent.
"Nimeni nu vrea sa vanda", a afirmat Tom Hartmann, broker de marfuri la Altavest Worldwide Trading, din California.
Harmann a adaugat ca exista mai multi factori care influenteaza pretul acestuia. Acesti factori, coroborati cu deprecierea monedei americane vor face ca preturile sa creasca in continuare, a mai spus brokerul.
Un euro a fost cotat marti la 1,4854 de dolari, pragul atins de moneda americana in raport cu euro fiind cel mai scazut din ultimii opt ani.
"Toate aspectele financiare pot fi interpretate prin faptul ca Fed ar putea reduce din nou dobanda de referinta in decembrie, de aceea dolarul continua sa scada", a afirmat Schum.
Pe parcursul acestui an, West Texas Intermediate, un indice de referinta pentru petrolul vandut pe piata americana, s-a apreciat cu 61%.
In 2007, pretul petrolului calculat in euro a crescut cu 43%, in lire sterline avansul a fost de 53%, iar in yeni majorarea a fost de 49%.
Si pretul de vanzare al benzinei a crescut in Statele Unite peste pragul de 3 dolari/galon, pana la valoarea de 3,11 dolari/galon pe 14 noiembrie, un nivel care nu a mai fost atins din iunie.
Astazi, de Ziua Recunostintei, peste 38,7 milioane de americani sunt asteptati sa calatoreasca cel putin 50 de mile, potrivit datelor Asociatiei de Automobile din Statele Unite. Anul trecut, numarul calatorilor a fost de 38,1 milioane.
La bursa de marfuri din New York, pretul petrolului folosit pentru incalzire s-a majorat cu 1,59 de centi (0,6%), la nivelul record de 2,7060 de dolari/galon, cu 61% mai mult decat pretul de anul trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO