Business Internaţional

Decizie istorică a OPEC: Pentru prima oară în ultimii doi ani se va plafona producţia de petrol

Decizie istorică a OPEC: Pentru prima oară în ultimii...

Autor: Anca Olteanu

01.12.2016, 10:27 170

OPEC va reduce producţia cu 1,2 milioane de barili pe zi, din ianuarie, pentru o perioadă de şase luni, au spus liderii grupului, îndeplinind, astfel, planul întocmit în Algeria, în septembrie, de reducere a producţiei la 32,5 milioane de barili. Înţelegerea exclude Nigeria şi Libia, dar dă Irakului primele cote din 1990. Mai mult, Rusia, care nu este membră OPEC, a acceptat să reducă producţie cu 300.000 de barili pe zi, a transmis ministrul Energiei, Alexander Novak, deşi până de curând Moscova era pregătită să ofere doar o îngheţare a producţiei.

Impactul asupra pieţei s-a resimţit rapid pe piaţă. Preţul de referinţă al petrolului a crescut cu 10% în New York, iar preţurile acţiunilor companiilor energetice a crescut la nivel global.

Acţiunile companiei Whiting Petroleum Corp. au crescut cu 32%, cea mai mare creştere înregistrată în 13 ani, în timp ce acţiunile Continental Resources Inc., companie fondată de Harold Hamm, consilierul lui Donald Trump, au crescut cu 25%, aceasta fiind cea mai mare creştere din 2008.

Preţul West Texas Intermediate, valoarea de referinţă a preţului ţiţeiului în SUA, a crescut cu 0,3%, ajungând la 49,61 de dolari pe baril.

După săptămâni de negocieri intense, înţelegerea OPEC evidenţiază creşterea importanţei Iranul printre ţările producătoare. Iranul a primit aprobarea de a creşte producţia la 3,8 milioane de barili pe zi, după ce regimul de restricţii a încetat.

Arabia Saudită, care a crescut producţia de petrol la un nivel record în 2016, o va reduce cu 486.000 de barili pe zi, ajungând la peste zece milioane pe zi, potrivit documentelor OPEC citate de Bloomberg. Irak, al doilea mare producător din OPEC, a acceptat să taie 210.000 de barili din producţia zilnică stabilită la nivelul lunii octombrie. Irak a cerut un tratament special, invocând ofensiva împotriva Statului Islamic.

Emiratele Arabe Unite vor reduce producţia cu 139.000 de barili pe zi, iar Kuweit va renunţa la 131.000 de barili pe zi, mai indică documentele.

OPEC intenţionează să discute cu ţările care nu sunt membre în organizaţie săptămâna viitoare, la Doha.

Importanţa înţelegerii va depinde de angajamentul fiecărei ţari. Arabia Saudită şi aliaţii din Golf, precum şi Emiratele Arabe Unite şi Kuweit şi-au îndeplinit, de obicei, angajamentele de reducere a producţiei, dar alte state nu şi-au ţinut promisiunile, în special, în momentele în care preţurile erau scăzute.

Grupul se va întâlni pe 25 mai 2017, cu scopul de a extinde reducerile pentru încă şase luni, a spus ministrul Energiei din Qatar, Mohammed Al Sada, la evenimentul din Viena.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO