Business Internaţional

Criza cerealelor ucrainene: cum se vede din Polonia şi la ce soluţii se lucrează

Criza cerealelor ucrainene: cum se vede din Polonia şi...

Autor: Catalina Apostoiu

20.04.2023, 00:05 136

Am încheiat cu succes negocie­rile cu partea ucraineană cu privire la tranzitul produselor din Ucraina prin Polonia, a anunţat ministrul polonez al agriculturii, Robert Telus. Polonia a convenit să ridice embargoul asu­pra tranzitului cerealelor şi produse­lor alimentare din Ucraina cu condi­ţia ca transporturile să fie „sigilate, escortate şi monitorizate“, a precizat acesta, potrivit Polskie Radio.

Convoaiele cu cereale şi produse alimentare ucrainene care tranzitea­ză Polonia vor fi sigilate, escortate de autorităţile poloneze şi monitorizate prin sistemul guvernului polonez de supervizare electronică a transportu­rilor, SENT, pentru a se asigura că „nici măcar o tonă“ de cereale ucrai­nene nu rămâne în Polonia.

Anunţul a venit după două zile de negocieri intense în urma protes­te­lor organizate de fermierii polo­nezi, care acuză că o mare parte din cerealele ucrainene rămân în Polonia şi creează o ofertă excedentară care le provoacă pierderi uriaşe.

Polonia, Ungaria şi Slovacia au impus interdicţii asupra importurilor din Ucraina pentru a-şi proteja pie­ţele de influxul de cereale mai ieftine, iar Varşovia a interzis tranzitul aces­tora prin Polonia în weekend.

„Am fost obligaţi să închidem gra­niţa pentru că UE a ignorat can­tităţile mari de cereale care intrau în Polonia, însă în acelaşi timp am continuat discuţiile cu Ucraina pri­vind tranzitul, dar cu garanţii că ce­realele nu vor fi blocate în Polonia, şi am reuşit să găsim o soluţie“, a declarat Telus.

Acordul privind tranzitul va intra în vigoare vineri noapte, potrivit ministrului polonez al dezvoltării şi tehnologiei, Waldemar Buda.

Nu este clar când va fi eliminată interdicţia privind intrarea în Polonia a altor bunuri ucrainene, cum ar fi za­hărul, ouăle, carnea, laptele şi fruc­tele şi legumele.

Ministrul polonez al dezvoltării şi tehnologiei, Waldemar Buda, a a­dău­­gat că reglementări suplimentare vor fi introduse pentru a evita retra­ge­rea de produse agricole ucrainene din tran­zit, scrie Warsaw Voice. A­cesta a adăugat că partea ucraineană s-a an­ga­jat să penalizeze transpor­ta­torii şi companiile ucrainene care în­calcă re­gulile de tranzit stabilite prin anula­rea autorizaţiilor acestora.

De asemenea, penalităţi financiare din partea autorităţilor poloneze nu pot fi excluse.

Deficienţele infrastructurii de transport, dorinţa de profit a antreprenorilor necinstiţi şi mai presus de toate inepţia autorităţilor poloneze, dar şi lipsa unor decizii adecvate din partea autorităţilor de la Bruxelles au făcut ca depozitele de cereale şi produse alimentare din Polonia să se confrunte cu un exces de produse din Ucraina.

Michal Kolodziejczak, reprezentant al AgroUnia, a criticat guvernul pentru eşecul în a-şi coordona acţiunile cu UE. „PiS a început procesul de retragere a Poloniei din UE“, a declarat acesta, potrivit Notes from Poland.

Acesta a arătat că fermierii au avertizat din vara trecută cu privire la pericolele create de cerealele ucrainene, dar PiS le-a ignorat, acţionând acum doar din perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă.

De asemenea, Associated Press notează că sindicatele poloneze şi politicienii din opoziţie acuză companiile cu legături cu guvernul că provoacă această criză achiziţionând cereale ieftine, de calitate scăzută pe care le vinde mai apoi fabricilor de pâine şi paste ca fiind produse poloneze de calitate superioară.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO