Business Internaţional

Concurenta mare de pe piata televizoarelor reduce profitul Phillips

15.07.2008, 19:35 102

Royal Philips Electronics, cel mai mare producator european de televizoare, a anuntat ca profitul net pe cel de-al doilea trimestru a scazut cu 54% din cauza preturilor scazute din Statele Unite si a cresterii artificiale a castigurilor de anul trecut in urma vanzarii unei divizii producatoare de microcipuri din Taiwan, scrie International Herald Tribune. Profitul net al companiei a scazut pana la 720 de milioane de euro (1,14 miliarde de dolari), echivalentul a 71 de centi pe actiune, de la 1,57 miliarde de euro (2,48 miliarde de dolari), respectiv 1,41 euro (2,23 dolari) pe actiune anul trecut. Vanzarile au crescut cu 7,1% pana la 6,46 miliarde de euro (10,24 miliarde de dolari). Directorul executiv al companiei, Gerard Kleisterlee, a anuntat ca trimestrul doi a adus cea mai mare pierdere trimestriala la divizia de televizoare din ultimul an dupa ce preturile din Statele Unite au scazut foarte mult din cauza concurentei acerbe din partea Sony si Samsung Electronics. Pentru a creste vanzarile, Philips a investit 3,6 miliarde de euro (5,7 miliarde de dolari) in producatorul de echipamente medicale Respironics in luna martie si 2,7 miliarde de dolari (1,7 miliarde de euro) in achizitionarea Genlyte Group in ianuarie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO