Business Internaţional

Comisarul european pe competiţie se ridică împotriva multinaţionalelor evazioniste: Recurg la un „cocktail otrăvitor“ de „lăcomie şi „frică“ pentru a elimina competiţia

Comisarul european pe competiţie se ridică împotriva...

Autor: Catalina Apostoiu

09.11.2017, 00:00 294

Comisarul european pe competiţie Margrethe Vestager a decis să reanalizeze structura fiscală a Apple în urma dezvăluirilor Paradise Papers potrivit cărora compania americană din domeniul tech a transferat venituri europene de miliarde de euro offshore pentru a evita plata taxelor, potrivit Financial Times. Apple a negat acuzaţiile ce i se aduc în cadrul investigaţiei Paradise Papers, potrivit cărora aceasta şi-ar fi mutat operaţiunile din Irlanda către un centru offshore pentru a evita plata taxelor, scrie Deutsche Welle.

Documente citate de ziarul german Suddeutsche Zeitung sugerează că firma Appleby a ajutat producătorul de iPhone-uri să transfere venituri de miliarde de dolari obţinute în Irlanda către insula Jersey care nu intră sub incidenţa reglementărilor fiscale ale UE şi unde nu se percepe nicio taxă pe profitul companiilor. Apple insistă că a adus unele modificări structurii sale în 2015 şi că autorităţile europene şi cele americane au fost informate în legătură cu acestea la acea vreme. Scopul acestor modificări nu este de a-şi reduce taxele din afara SUA, insistă compania americană. În urma dezvăluirilor Paradise Papers, autorităţile de la Bruxelles şi-ar putea intensifica eforturile de a obliga statele membre ale UE să elimine lacunele fiscale.

Comisarul european pe probleme de competiţie Margrethe Vestager a declarat la summitul Web din Lisabona că marile multinaţionale recurg la un „cocktail otrăvitor“ de „lăcomie“ şi „frică“ pentru a-şi elimina competiţia. Aceasta a subliniat de asemenea diferenţa de politică dintre UE şi SUA în ce priveşte libertatea pieţelor. „Vrem pieţe libere, dar înţelegem paradoxul pieţelor libere, în sensul că adesea trebuie să intervenim. Vrem să credem că nu funcţionăm după legea junglei, ci după cea a democraţiei“, a declarat Vestager. Companiile tech au intrat puternic în vizorul autorităţilor pentru aranjamentele fiscale făcute în ultimii ani pe fondul nemulţumirii publice în creştere cu privire la companiile care recurg la scheme complexe sau înţelegeri speciale cu guvernele pentru a-şi reduce la maxim taxele datorate. Vestager a încercat să se distanţeze de acuzaţiile potrivit cărora aceasta se concentrează asupra companiilor americane după decizia emisă anul trecut cu privire la Apple.

Decizia respectivă şi un caz separat împo­triva Google pentru abuz de poziţie domi­nantă pe piaţă au stârnit critici dure din partea politicienilor şi companiilor tech americane. Google a făcut apel împotriva unei amenzi de 2,42 mld. euro ce i-a fost impusă în iunie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO