Trei sute de ani de uniune politică dintre Scoţia şi Anglia ar putea dispărea dacă rezultatul referendumului de joia viitoare va fi un "DA" hotărât al scoţienilor, iar o contribuţie fundamentală la acest deznodământ ar fi cea a actualului premier scoţian, Alex Salmond, pe care presa britanică l-a poreclit un "Braveheart" al zilelor noastre.
Adept fervent al naţionalismului, Salmond a revenit pe scena politică după ce a fost exclus din partidul său, şi a reuşit aproape de unul singur să restaureze autoritatea şi puterea potenţială a parlamentului scoţian.
Alex Salmond, premierul scoţian din spatele mişcării de independenţă a Scoţiei, era văzut de guvernanţii britanici ca fiind inofensiv, iar visul său de a rupe legătura veche de trei secole ca fiind doar un vis. Însă liderul Partidului Naţional Scoţian este la doar câteva zile depărtare de un referendum istoric şi a reuşit în ultimul moment să îi aduca pe politicienii guvernului de la Londra în Scoţia pentru a susţine unirea.
Pe numele său complet Alexander Elliot Anderson Salmond, 60 de ani, premierul Scoţiei este fiu de funcţionari publici din localitatea Linlithgow. A urmat liceul în oraşul natal, pentru ca apoi să studieze economia şi istoria medievală la Universitatea din St. Andrews.
Ideile politice timpurii ale lui Salmond se identificau cu doctrina laburistă, însă în oraşul scoţian care încă mai poartă urmele luptei de independenţă purtate de Bruce şi Wallace, el a simţit că în cadrul uniunii britanice, Scoţiei îi lipseşte ceva: acel ceva s-a dovedit a fi chiar el însuşi, notează Independent.
Salmond a fost economist la Biroul Scoţian, s-a căsătorit cu şefa lui, Moira, iar apoi s-a angajat la Royal Bank of Scotland, specializându-se în domeniul petrolier.
Politica a rămas însă visul lui. S-a orientat spre extrema stângă, însă a fost exclus din formaţiunea politică SNP MP în 1979. Fostul premier britanic Gordon Brown se amuza catalogând setul de idei politice ale scoţianului drept "Alex in Wonderland".
În 1990 a reuşit să revină în fruntea partidului, după ce fostul lider Gordon Wilson a ales să se retragă. "Nu prea po'i să câ;tigi în faţa lui Salmond, pentru că el nu cunoaşte conceptul de înfrângere. Chiar dacă pierde primele dăţi, va reveni iar şi iar până va reuşi. El ia foarte în serios ideea că Scoţia a fost independentă timp de 1000 de ani, înaintea uniunii cu Marea Britanie. Acum, este cel mai bun politician care joacă rolul de aşteptare", afimă despre el Gordon Wilson.
Doi politicieni au avut un impact major asupra lui Salmond: Margaret Thatcher, care a folosit Scoţia ca laborator de testare pentru noi taxe, şi Tony Blair, care a crezut că le va oferi scoţienilor iluzia de independenţă printr-un parlament scoţian.
După ce a refuzat în repetate rânduri primul loc pe scnea politică scoţiană, Salmond şi-a asumat în 2007 conducerea guvernului care avea susţinere parlamentară minoritară. Trei ani mai târziu a reuşit să facă ce şi-a promis încă de la St Andrews: a declanşat procedura de referendum şi a aşteptat răbdător ca liderii de la Westminster să îl subestimeze.
La începutul lunii septembrie 2014, sondajele au dezvăluit o realitate la care nimeni nu se aştepta în urmă cu patru ani.
Potrivit unui sondaj realizat de YouGov/Sunday Times, tabăra celor care susţin independenţa este creditată cu 51 la sută din intenţiile de vot, în timp ce tabăra opozanţilor numără 49 la sută.
Unioniştii din cadrul "Better Together", susţinători ai menţinerii Scoţiei în interiorul graniţelor Marii Britanii, au fost pe primul loc timp de multe luni, dar diferenţa faţă de separatişti s-a redus considerabil în sondajele din ultimele zile.
Premierul britanic David Cameron, liderul laburist Ed Miliband şi liderul liberal-democraţilor Nick Clegg, într-o demonstraţie rară de unitate, se vor deplasa în Scoţia pentru a milita împotriva referendumului de independenţă.
Scoţia a dovedit, prin mişcarea de obţinere a independenţei, separatiştilor din Flandra până în Veneţia că visul de a prelua controlul asupra propriului viitor poate deveni realitate. Redesenarea hărţii Europei are ramificaţii care ajung la guverne, la instituţii financiare, la relaţiile internaţionale, la companii şi investitori, scrie Bloomberg.
