Business Internaţional

China primeşte accesul la elicopterul ultra-secret care a participat la acţiunea de prindere a lui Osama bin Laden

China primeşte accesul la elicopterul ultra-secret care a participat la acţiunea de prindere a lui Osama bin Laden

Autor: Adrian Voicu

15.08.2011, 16:25 242

Pakistanul a oferit Chinei accesul la elicopterul "stealth" al SUA care s-a prăbuşit în timpul acţiunii de prindere a teroristului Osama bin Laden în ciuda cererilor explicite ale CIA de a nu o face, scrie Financial Times.

O asemenea decizie va răci şi mai tare relaţiile deja încordate dintre SUA şi Pakistan.

În timpul raidului care s-a încheiat cu moartea lui bin Laden, unul dintre cele două elicoptere Blackhawk care se pare că deţineau tehnologie stealth, s-a defectat şi s-a prăbuşit, forţând echipele de comando să părăsească aparatul.

"SUA deţine informaţii care arată că Pakistanul a oferit acces armatei chineze la elicopterul lovit în Abudabad", se arată în publicaţia care citează o persoană din serviciile secrete.

Conform acesteia, Pakistanul, care este foarte apropiat Chinei, a permis serviciilor secrete chineze să fotografieze şi să ia mostre din materialul care a permis echipei americane să ajungă la reşedinţa teroristului fără a fi intereceptată de radarele pakistaneze.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO