Mi-am petrecut toată viaţa încercând să înţeleg lumea în care m-am născut şi pot să mă laud cu un oarecare succes în această privinţă. La o vârstă relativ fragedă, mi-am dat seama că modul nostru de înţelegere este în mod inerent imperfect.
Şi asta pentru că facem parte din lumea în care trăim. Suntem în acelaşi timp participanţi şi observatori. Ca participanţi, vrem să schimbăm lumea în avantajul nostru. Ca observatori, vrem să înţelegem realitatea aşa cum este. Aceste două obiective interferează unul cu celălalt.
Interferenţa nu afectează în mod egal toate domeniile realităţii. De exemplu, cercetătorii de ştiinţele naturii, cum ar fi astronomii, se pot apropia de o cunoaştere aproape perfectă deoarece au un criteriu obiectiv, cel al mişcării stelelor, care le permite să judece dacă predicţiile lor sunt sau nu corecte.
În cazul sociologilor, nu este atât de uşor. Comportamentul oamenilor reflectă deja înţelegerea lor imperfectă. Prin urmare, acesta nu este un criteriu la fel de solid pentru sociologi, aşa cum este mişcarea stelelor pentru astronomi.
Deci cum putem să înţelegem starea actuală de fapt? Trebuie să găsim o modalitate de a distinge între ce este important şi ce este mai puţin important.
Permiteţi-mi să încep cu o afirmaţie îndrăzneaţă. În timp ce două sisteme de guvernare sunt prinse într-o luptă pentru dominaţie globală, civilizaţia noastră este în pericol de prăbuşire din cauza avansului inexorabil al schimbărilor climatice. Aceasta este o afirmaţie foarte succintă, însă eu cred că oferă un rezumat corect al actualei stări de fapt.
Afirmaţia mea face legătura între schimbările climatice, care aparţin ştiinţelor naturii, şi sistemele de guvernare, care sunt un concept social. Voi discuta mai întâi despre schimbările climatice şi apoi despre sistemele de guvernare.
Întotdeauna am fost fascinat de calota glaciară din Groenlanda, care are mai mulţi kilometri grosime şi care s-a format pe parcursul a peste o mie de ani.
În iulie 2022, s-a produs un eveniment meteorologic extrem în Groenlanda. Era atât de cald, încât oamenii de ştiinţă de acolo puteau să joace volei în tricouri şi pantaloni scurţi.
Când am văzut asta, am trimis o echipă de fotografi în Groenlanda să strângă dovezi vizuale. Ei erau prezenţi când s-a produs un al doilea eveniment în septembrie şi l-au înregistrat live.
Topirea calotei glaciare din Groenlanda ar creşte nivelul oceanelor cu şapte metri. Acest lucru reprezintă o ameninţare pentru supravieţuirea civilizaţiei noastre. Nu eram dispus să accept acea soartă, aşa că am încercat să aflu dacă se poate face ceva pentru a o evita. Mi s-a recomandat să vorbesc cu Sir David King, un climatolog care a fost consilier ştiinţific în precedentele guverne britanice. Acesta este autorul unei teorii care este împărtăşită de mulţi alţi climatologi. El susţine că sistemul climatic global a fost odată stabil, dar că intervenţia umană l-a perturbat.
Cercul Arctic era despărţit de restul lumii de vânturile care băteau într-o direcţie previzibilă, circulară şi în sens opus acelor de ceasornic, însă schimbările climatice provocate de om au pus capăt acestei izolări.
Vântul circular obişnuia să ţină aerul rece în interiorul Cercului Arctic şi aerul cald în exterior. Acum, aerul rece iese din Arctica şi este înlocuit de aerul cald care este atras din sud.
Acest lucru explică, printre altele, frontul arctic care a lovit Statele Unite de Crăciun şi valul rece care a lovit recent Texas.
Oceanul Arctic obişnuia să fie acoperit de o zăpadă şi o gheaţă imaculată care reflecta soarele. Acest lucru era cunoscut drept „efectul albedo“. Însă temperaturile aflate în creştere au făcut ca gheaţa să se topească şi calota glaciară din Groenlanda să nu mai fie imaculată. Ea este acum acoperită de cenuşa rezultată din incendiile de pădure de anul trecut de pe coasta de vest a Americii, din navigaţia din Arctica şi din alte cauze.
Sir David King are un plan pentru a repara sistemul climatic.
Acesta vrea să recreeze efectul albedo prin formarea de nori albi deasupra pământului. Cu ajutorul unor precauţii ştiinţifice adecvate şi în consultare cu comunităţile indigene locale, acest proiect ar putea ajuta la restabilizarea sistemului climatic arctic care guvernează întregul sistem climatic global.
Mesajul este clar: interferenţa umană a distrus un sistem anterior stabil şi va fi nevoie de ingenuitate umană, atât la nivel local cât şi internaţional, pentru a-l restaura.
În prezent, practic toate eforturile de luptă împotriva schimbărilor climatice sunt concentrate pe atenuare şi adaptare. Acestea sunt necesare, dar nu suficiente.
Sistemul climatic este deteriorat şi trebuie să fie reparat. Acesta este mesajul principal pe care aş vrea să-l transmit în această seară.
Mesajul este urgent pentru că suntem periculos de aproape de depăşirea limitei de 1,5 grade stabilite în Acordul de la Paris din 2015. Suntem deja la 1,2 grade, iar dacă ne menţinem pe acest făgaş, încălzirea globală va ajunge la peste 2,5 grade în jurul anului 2070.
Acest lucru ne-ar împinge spre mai multe momente critice, cum ar fi topirea permafrostului arctic. Odată ce acest lucru se va întâmpla, suma de bani necesară pentru restabilizarea sau repararea sistemului climatic va creşte exponenţial. Acest aspect nu este foarte bine înţeles.
Ritmul accelerat al schimbărilor climatice va cauza, de asemenea, o migraţie pe scară largă pentru care lumea nu este pregătită. Dacă nu schimbăm direcţia, dacă nu rezolvăm problema schimbărilor climatice, civilizaţia noastră va fi profund afectată de temperaturile în creştere care vor face ca teritorii extinse ale planetei să fie practic de nelocuit.
Trebuie să reorientăm instituţiile financiare internaţionale, în special Banca Mondială, astfel încât să se concentreze pe schimbările climatice.
De vreme ce unele imagini pot fi mai puternice decât cuvintele, vă voi arăta o scurtă înregistrare a topirii calotei glaciare din Groenlanda, cu comentariul lui Sir David King.
Acum, aş vrea să-mi orientez atenţia asupra geopoliticii. Există două sisteme de guvernare care se luptă pentru dominaţie globală. Mă refer aici la societăţile deschise şi la cele închise.
Voi defini diferenţa dintre ele cât de simplu pot: într-o societate deschisă, rolul statului este să protejeze libertatea individului; într-o societate închisă, rolul individului este de a servi interesele statului.
Ca fondator al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, este evident că societăţile deschise sunt aproape de sufletul meu şi că le consider superioare celor închise din punct de vedere moral.
Atunci când vorbim despre superioritate morală, ne confruntăm cu o dificultate: ambele sisteme se consideră superioare. Prin urmare, societăţile deschise trebuie să se distingă prin protejarea efectivă a libertăţii individului. Acest lucru i-ar atrage cu siguranţă pe oamenii care trăiesc în societăţi închise.
Bineînţeles, statele represive pot în continuare să triumfe pentru că pot să-i forţeze pe supuşii lor să le slujească.
Adevărul este că ambele sisteme au puncte tari şi puncte slabe. Înţelegându-le mai bine, putem să îmbunătăţim felul în care înţelegem lumea.
Am făcut distincţia între societăţile deschise şi cele închise. Această distincţie lasă în afară multe ţări care au făcut tot posibilul pentru a evita să se lege irevocabil de o parte sau de alta. India este un caz interesant. Este o democraţie, însă liderul său Narendra Modi nu este un democrat. Incitarea de violenţă împotriva musulmanilor a fost un factor important în ascensiunea sa meteorică.
Modi menţine legături strânse atât cu societăţile deschise, cât şi cu cele închise. India este membru al Quad (care include Australia, SUA şi Japonia), dar cumpără mult petrol rusesc cu un discount serios şi face mulţi bani din asta.
Turcia lui Erdogan este poate şi mai interesantă. Acesta are legături cu ambele tabere ale războiului din Ucraina şi s-a poziţionat ca intermediar neutru între ele.
Erdogan are multe în comun cu Modi. Dar, în timp ce Modi părea să aibă o poziţie stabilă până recent, Erdogan a gestionat prost economia turcă şi se va confrunta cu alegeri în luna mai. Toate eforturile sale sunt concentrate pe câştigarea alegerilor.
El s-a apropiat mai mult de Putin care va face din Turcia un centru de distribuţie pentru petrolul rusesc, ceea ce îi va oferi banii de care are nevoie pentru alegeri.
De asemenea, acesta a devenit mult mai autocratic în ţară. Încearcă să-l trimită la închisoare pe cel mai puternic oponent al său, primarul Istanbulului, şi să interzică participarea partidului kurd la alegeri.
Însă el nu va putea să schimbe tradiţia care le permite partidelor politice să supravegheze numărarea voturilor.
Acest lucru va face mult mai dificilă falsificarea rezultatelor.
Cutremurul cu magnitudinea de 7,8 care a lovit Turcia la începutul acestei luni este o tragedie. şocul s-a transformat în mânie în multe dintre zonele afectate din cauza răspunsului lent al guvernului şi dorinţei de a controla toate eforturile de ajutorare. Aici nu a fost vorba de soartă. Practicile permisive de construcţie din Turcia şi modelul de dezvoltare bazat pe construcţii al lui Erdogan au înrăutăţit situaţia. Cea mai bună modalitate de a aborda aceste aspecte este prin organizarea de alegeri.
Modi şi omul de afaceri Adani sunt aliaţi apropiaţi; soarta lor este interconectată. Adani Enterprises a încercat să strângă fonduri de pe bursă, dar a eşuat. Adani este acuzat de manipularea stocurilor, iar stocul său s-a prăbuşit ca un castel din cărţi de joc. Modi nu a spus nimic pe acest subiect, însă va trebui să răspundă la întrebările investitorilor străini şi parlamentului.
Acest lucru va slăbi semnificativ puterea lui Modi asupra guvernului federal al Indiei şi va deschide calea reformelor instituţionale de care este foarte mare nevoie.
Poate că sunt naiv, însă mă aştept la o renaştere democratică în India.
Există multe alte puteri regionale care pot influenţa cursul istoriei. Brazilia iese în evidenţă. Alegerea lui Lula la sfârşitul anului trecut a fost crucială. Pe 8 ianuarie, a existat o tentativă de lovitură de stat la fel ca pe 6 ianuarie 2021 în SUA. Lula a gestionat cu măiestrie situaţia şi şi-a stabilit autoritatea ca preşedinte.
Brazilia se află în prima linie a conflictului dintre societăţile deschise şi cele închise; se află, de asemenea, în primul linie şi când vine vorba de lupta împotriva schimbărilor climatice. El trebuie să protejeze pădurea tropicală, să promoveze justiţia socială şi să reimpulsioneze în acelaşi timp dezvoltarea economică.
Va avea nevoie de o susţinere internaţională puternică pentru că nu există o cale către emisiile net-zero dacă eşuează.
Situaţia actuală are anumite asemănări cu Războiul Rece, însă diferenţele sunt mult mai mari. Are loc un război adevărat în Ucraina, iar asta a schimbat totul.
Până în luna octombrie, Ucraina câştiga pe frontul de luptă.
Apoi, Rusia, cu ajutorul Iranului, a introdus dronele pe scară largă.
Scopul lor era de a priva populaţia civilă de electricitate, căldură şi apă şi de a distruge moralul. Asta a pus Ucraina într-o poziţie defensivă.
Armata rusească se află într-o situaţie disperată. Este prost condusă, echipată necorespunzător şi demoralizată. Putin a recunoscut acest lucru şi a făcut un pariu disperat. A apelat la Evgheni Prigojin care deţine o armată de mercenari numită Grupul Wagner şi care este dornic să demonstreze că poate să se descurce mai bine decât armata obişnuită. Prigojin are un istoric infracţional şi ştie cum să se poarte cu infractorii.
Putin i-a permis să recruteze puşcăriaşi. Acest lucru încalcă legislaţia rusă, însă Putin nu respectă nicio lege. Pariul a funcţionat. Cu ajutorul puşcăriaşilor, Grupul Wagner a început să câştige teritorii. Armata ucraineană şi-a încetinit avansul, dar nu-şi permitea să piardă peste o sută de soldaţi antrenaţi pe zi. Ucraina avea de făcut o alegere strategică: fie să se înfunde încercând să-i facă faţă Grupului Wagner, fie să-i ofere Rusiei o victorie de propagandă şi să păstreze resursele sale limitate pentru un contraatac.
Pe 22 decembrie, Zelenski, preşedintele Ucrainei, a zburat la Washington ca să discute situaţia cu preşedintele Biden.
Aceştia au fost de acord că singura modalitate de a opri războiul este să-l câştige. Însă Biden l-a avertizat pe Zelenski că existau limite la ce era dispus să facă. Un al treilea război mondial trebuie evitat cu orice preţ, iar susţinerea Europei pentru Ucraina trebuie menţinută. Administraţia Biden îi furnizează Ucrainei toate armele de care este nevoie (apărare aeriană, tancuri şi multă muniţie) pentru a respinge un atac rusesc şi pentru a le descuraja pe cele viitoare. Însă opoziţia republicană a Camerei Reprezentanţilor face ca un alt pachet consistent de finanţare bipartizană din partea SUA să fie puţin probabil. Zelenski a iniţiat o ofensivă diplomatică în mai multe ţări europene, cerându-le să livreze mai rapid mai multe tancuri. De asemenea, el a cerut avioane de luptă, iar ţările europene au fost de acord să înceapă antrenarea piloţilor ucraineni pe avioanele de ultimă generaţie. Prigojin a primit ordin de la Putin să obţină o victorie înainte de aniversarea invaziei ruseşti din Ucraina din 24 februarie. Acesta încearcă să-i înconjoare pe apărătorii ucraineni din oraşul Bakhmut, acolo unde se bucură de superioritate numerică. E posibil ca el să aibă succes, însă cred că acest lucru este puţin probabil deoarece armata ucraineană opune o rezistenţă puternică şi, odată ce Ucraina va putea să folosească armele care i-au fost promise, situaţia se va schimba.
Însă preşedintele Moldovei, Maia Sandu, a avertizat că Putin plănuieşte o lovitură de stat împotriva Moldovei. Această ameninţare ar putea fi pusă în practică înainte de aniversare.
Pe 11 februarie, Prigojin a dat un interviu pentru The Guardian în care a recunoscut că nu va reuşi să-i prindă în capcană pe apărătorii ucraineni din Bakhmut. „Sunt multe drumuri de ieşire şi mai puţine drumuri de intrare“, a spus acesta. El a vorbit despre un orizont de 2-3 ani pentru ocuparea Donbasului. Asta îi oferă Ucrainei o fereastră mică de oportunitate la sfârşitul acestei primăveri, atunci când va primi armamentul promis, să lanseze un contraatac care ar putea determina soarta invaziei ruseşti din Ucraina.
Ţările fostei Uniuni Sovietice abia aşteaptă să-i vadă pe ruşi înfrânţi în Ucraina pentru că vor să-şi afirme independenţa. Asta înseamnă că o victorie rusească ar putea duce la dizolvarea imperiului rusesc. Rusia nu ar mai reprezenta o ameninţare pentru Europa şi pentru întreaga lume. Asta ar fi o mare schimbare în bine. Le-ar da un sentiment de uşurare societăţilor deschise şi ar crea probleme majore pentru cele închise.
În ceea ce priveşte China, Xi Jinping ar fi un pierzător evident. Asocierea sa apropiată cu Putin i-ar dăuna. Însă este posibil să aibă deja loc o revoluţie în China.
Majoritatea problemelor lui Xi Jinping sunt autoprovocate. Acesta a început să gestioneze deficitar economia încă de la începutul mandatului său, atunci când a făcut tot posibilul pentru a anula reuşitele reformiste ale lui Deng Xiaoping. Politica Zero Covid a lui Xi a fost cea mai mare greşeală a sa. A pus o mare presiune pe populaţie şi a împins-o aproape de o rebeliune făţişă. Apoi, răspunzând la presiunea publică, Xi a abandonat subit această politică fără să pună nimic altceva în locul său. Rezultatul a fost Armaghedon.
Fără inoculări adecvate, infecţiile s-au răspândit rapid. Spitalele şi morgile au fost arhipline şi un număr foarte mare de oameni, majoritatea în vârstă, au murit într-o perioadă foarte scurtă de timp. Regimul nu a mai furnizat informaţii, însă oamenii au putut să vadă ce se întâmplă atunci când rudele şi prietenii lor au început să moară.
Primul val de infecţii, cel urban, a avut vârful în ianuarie. Cel de-al doilea, valul rural, a atins acum vârful, însă va mai dura încă o lună până când sistemul de sănătate va începe să funcţioneze normal.
Modul haotic în care Xi Jinping a renunţat la Zero Covid a slăbit încrederea poporului chinez în Partidul Comunist condus de Xi. Situaţia actuală îndeplineşte toate precondiţiile pentru o schimbare a regimului sau o revoluţie. Însă acesta este doar începutul unui proces opac ale cărui repercusiuni se vor face simţite pe o perioadă lungă de timp.
Pe termen scurt, Xi va rămâne probabil la putere deoarece are sub control toate instrumentele represiunii. Însă sunt convins că Xi nu va rămâne la conducere pe viaţă şi, câtă vreme este la conducere, China nu va ajunge forţa militară şi politică dominantă pe care Xi şi-o doreşte.
Din fericire pentru Xi, acesta nu este ameninţat personal din străinătate deoarece Biden nu este interesat de o schimbare a regimului în China. Tot ceea ce vrea este să restabilească statu-quoul în Taiwan.
Din cauza poziţiei sale slabe din ţară, Xi a răspuns pozitiv la oferta lui Biden din Bali de a reduce tensiunile între Statele Unite şi China. Însă descoperirea unui balon chinez de supraveghere care traversa teritoriul SUA a stricat relaţiile şi poate chiar să le otrăvească de-a dreptul.
Multe alte obiecte zburătoare au fost descoperite de atunci.
În orice caz, conversiunea lui Xi Jinping spre cooperare ar fi fost doar temporară şi tactică. El nu ar fi cine este dacă şi-ar abandona atât de uşor convingerile profunde.
Adevărul este că asistăm la un proces istoric în China a cărui semnificaţie nu este înţeleasă de toată lumea.
Pentru a completa imaginea geopolitică, trebuie să examinez şi felul în care democraţia funcţionează în Statele Unite. Evident, nu foarte bine. Atunci când Donald Trump a devenit preşedinte în 2016, acesta a reprezentat o ameninţare reală la adresa democraţiei noastre.
Trump este un personaj cu multe defecte, un şarlatan al încrederii, al cărui narcisism s-a transformat într-o boală. El nu simte nicio dedicare faţă de democraţie; democraţia îi oferă doar o scenă pe care să acţioneze. Ca preşedinte, era mai interesat de socializarea cu dictatorii decât de promovarea principiilor democratice. Trump voia să fie ca Putin, care a adunat o avere în timp ce îşi impunea controlul total asupra ţării sale.
Trump a atras mulţi admiratori albi, fără educaţie, însă cei mari susţinători ai săi au fost cei extrem de bogaţi. şi cu siguranţă le-a oferit ce voiau.
În primul rând, le-a redus taxele. În al doilea rând, a nominalizat la Curtea Supremă ideologi care au îmbrăţişat o versiune extremă a agendei republicane.
În al treilea rând, a preluat controlul asupra Partidului Republican, ameninţându-i pe cei care nu i-au jurat loialitate cu o provocare la alegerile primare. şi, nu în ultimul rând, a încurajat statele controlate de republicani să introducă măsuri scandaloase de suprimare a votanţilor pentru a se asigura că partidul său va rămâne la putere pe termen nelimitat. Cu acel program, el a fost aproape reales în 2020.
Speranţa mea pentru 2024 este că Trump şi guvernatorul DeSantis din Florida se vor confrunta pentru nominalizarea republicană.
Trump s-a transformat într-un personaj deplorabil care îşi plânge mereu pierderea din 2020. Marii donatori republicani îl abandonează în masă. DeSantis este viclean, nemilos şi ambiţios. Este probabil ca acesta să fie candidatul republicanilor.
Asta l-ar putea face pe Trump, al cărui narcisism s-a transformat într-o boală, să candideze din partea unui al treilea partid.
Acest lucru ar duce la o victorie covârşitoare a democraţilor şi ar forţa Partidul Republican să se reformeze.
Dar poate că sunt puţin subiectiv.
În concluzie, vreau să repet ce am spus la început: în timp ce societăţile deschise şi cele închise se află într-o luptă pentru dominaţie globală, civilizaţia noastră este în pericol de a se prăbuşi din cauza evoluţiei inexorabile a schimbărilor climatice. Cred că asta rezumă corect actuala stare de fapt.
Cred, de asemenea, că o societate deschisă este superioară unei societăţi închise şi îi deplâng pe cei care trebuie să trăiască în regimuri represive, aşa cum sunt Siria lui Assad, Belarus, Iran şi Myanmar.
Mulţumesc.
