Industria de apărare din România se împarte în două lumi, care, câteodată, dau mâna. Pe de-o parte, este industria privată de apărare, deţinută în cea mai mare parte de companii private din afara României, dar şi, ici-colo, de antreprenori români. De cealaltă parte se află industria publică de apărare, care, de fapt, nu prea mai produce nimic în afară de muniţie. În vremuri în care lumea fierbe şi nu se ştie dacă sau când va da în clocot, ce arme produce România?
„Si vis pacem, para bellum”, spune o vorbă latină atribuită generalului roman Vegetius, care a trăit undeva la finalul secolului al patrulea, la începuturile Imperiului Roman de Răsărit. Se traduce prin „Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război”, iar afirmaţia a fost interpretată ca „Înarmează-te până în dinţi, ca să-ţi descurajezi inamicii să te atace”. Evoluţia omului, din punctul de vedere al ştiinţei, merge înapoi circa 3,5 milioane de ani, de când Australopithecus Afarensis a fost identificat ca prima verigă care a făcut trecerea de la primate la hominizi şi, mai apoi, la omul modern. Încă din paleolitic sau mezolitic, adică acum 12.000-15.000 de ani, arheologii au descoperit obiecte care au ajutat Homo sapiens sapiens, omul de astăzi, cu arme şi unelte, la vânătoarea animalelor, pentru hrană.
A fost nevoie să treacă cel puţin 3 milioane de ani pentru ca omul, undeva în Epoca Bronzului (aproximativ 5.500 de ani în urmă), să creeze prima armă destinată exclusiv uciderii unui alt om – sabia sau spada - aşa cum remarcă Muzeul de Istorie Naturală din Viena, Austria, unul dintre cele mai impresionante muzee de acest gen din Europa. Datorită intelectului său, omul se afla la finalul ultimei ere glaciare (cca 12.000 înainte de Hristos) în vârful lanţului trofic. Deja folosea arcul cu săgeţi, suliţa, mici ambarcaţiuni rudimentare, iar toate aceste atuuri folosite într-un grup organizat deja îl creditau cu prima şansă de a nu fi mâncat de altă specie, adică să se afle în vârful lanţului trofic.
Nu este clar pentru arheologi ce a făcut ca omul să treacă de la vânătoarea animalelor la vânătoarea oamenilor. Cert este că undeva în Epoca Bronzului, când omul deja stăpânea metalurgia primitivă, a început să construiască arme de luptă şi, mai ales, aşezări fortificate împotriva invadatorilor, semn că lupta dintre oameni nu doar că începuse, ci oamenii se pregăteau activ pentru ea. Istoria războaielor omenirii, sau chiar a românilor, este imensă şi nu poate fi cuprinsă într-un articol de revistă. Armele s-au schimbat de la săbii şi scuturi la avioane multirol, sisteme de rachete, drone, sateliţi. La mijlocul anului 2023, astăzi, România se află în cea mai puternică alianţă militară care a fost vreodată – NATO – şi în acelaşi timp la graniţa unui război sângeros pe care Rusia l-a declanşat împotriva Ucrainei. Ca mai tot timpul în istoria sa, de când Imperiul Otoman şi-a aşezat graniţele pe linia Dunării la finalul secolului al XIV-lea, România este în mijlocul luptelor dintre marile puteri regionale sau ale lumii. Dacă altădată s-ar fi înarmat să lupte, azi România, aşa cum spune şi generalul roman Vegetius, se înarmează pentru a descuraja potenţiali atacatori. Ce produce industria românească de apărare astăzi?
