Business Internaţional

Bundesbank rezista presiunilor de a-l demite pe presedintele Welteke

09.04.2004, 00:00 31



Presedintele Bundesbank, Ernst Welteke, unul dintre cei mai influenti guvernatori din Europa, a intrat in concediu, pe fondul scandalului in legatura cu o factura hoteliera pe care o banca comerciala a platit-o in locul sau, in urma cu doi ani.



Guvernul german si-a exprimat nemultumirea ca Welteke nu a fost demis. Plecarea sa temporara plaseaza Bundesbank - un simbol de stabilitate si integritate pentru Germania inca de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial - in mijlocul unei ample dezbateri cu privire la independenta acestei institutii.



"Nu exista motive suficiente pentru demiterea presedintelui Bundesbank", se arata intr-un comunicat emis de institutie in urma unei reuniuni care a durat aproape opt ore.



Ministerul Finantelor a calificat decizia drept "neadecvata".



Parchetul din Frankfurt il ancheteaza pe Welteke ca urma a suspiciunilor ca ar fi incalcat regulile de conduita pentru functionarii publici.



Potrivit publicatiei Der Spiegel, Dresdner Bank, filiala a grupului de asigurari Allianz, a achitat o nota de plata de aproximativ 8.000 de euro la finalul unei vacante de patru zile petrecute de Welteke si o parte din familia sa la celebrul hotel berlinez Adlon, in apropierea Revelionului 2002.



Informatia a provocat un val de critici, mai ales ca oficialii Bundesbank au pledat adeseori in fata guvernului pentru limitarea cheltuielor, intr-un moment in care statul se confrunta cu cresterea ratei somajului si cu dificultati financiare.



Ancheta procurorilor s-ar putea prelungi pe parcursul mai multor luni. Intre timp, vicepresedintele Bundesbank, Juergen Stark, il va inlocui pe Welteke in Consiliul Guvernator al Bancii Centrale Europene (BCE).



Unul dintre membrii consiliului de conducere al bancii centrale, Hans Reckers, a subliniat ca institutia trebuie sa isi protejeze independenta in fata guvernului.



"Decizia Bundesbank a fost luata dupa o analiza atenta a situatiei, tinand cont de independenta bancii centrale, precum si de pozitia sa fata de mass-media si fata de guvernul federal", a subliniat Reckers.



BCE a preferat sa lase aceasta problema la latitudinea bancii centrale germane, desi codul sau deontologic prevede ca membrii institutiei nu au voie sa primeasca "atentii care depasesc o valoare neglijabila sau obisnuita".



Alte banci centrale au un regulament mult mai strict. De exemplu, Rezerva Federala americana interzice primirea unor cadouri a caror valoare este mai mare de 20 de dolari, de la institutii controlate de banca centrala sau partenere cu aceasta.



Numele posibililor candidati la postul lui Welteke sunt vehiculate deja in cercurile guvernamentale, printre favoriti remarcandu-se ministrul adjunct al Finantelor, Caio Koch-Weser, vicepresedintele Bundesbank, Jurgen Stark, si Ingrid Matthaeus-Maier, membru al consiliului bancii de dezvoltare KfW.



Refuzul conducerii Bundesbank de a-l demite pe Welteke a declansat, in opinia presei germane, un "conflict deschis" cu guvernul de la Berlin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO