Business Internaţional

Bulgarii speră să-şi revigoreze economia cu moaştele Sfântului Ioan Botezătorul

15.08.2010, 12:30 22

Arheologii şi clericii din Bulgaria susţin că au dezgropatmoaştele Sfântului Ioan Botezătorul pe locul unei mănăstiri dinsecolul al IV-lea de pe o insulă din apropierea ţărmului bulgar alMării Negre, descoperire care ar putea face minuni pentru economiaşi turismul ţării, scrie WSJ citată de Mediafax.

"Guvernul Bulgariei se uită la descoperire ca la o mântuire, deordin financiar", notează Wall Street Journal.

Autorităţile bulgare cred că descoperirea de pe insula Sf. Ivan,cea mai mare insulă bulgară din Marea Neagră, va da un avântimpotant turismului, atrăgând pelerinaje din alte ţăricreştin-ortodoxe.

Oficialităţile au alocat deja zeci de milioane de euro cătrepregătirea zonei pentru vizitatori. Constructorii lucrează laextinderea portului şi la amenajarea unei noi parcări, ghidurileturistice sunt rescrise, iar pe drumuri au apărut noi semne şiindicatoare care ajută turiştii să găsească moaştele.

"Nu sunt un om religios, dar aceste moaşte joacă în prima ligă.Potenţialul pe partea de venituri este clar", a declarat pentru WSJministrul bulgar al finanţelor, Simeon Djankov, ateu convins.

Clericii Bisericii Ortodoxe Bulgare au declarat dejaautenticitatea oaselor, găsite într-o urmă inscripţionată cu numeleşi data naşterii prorocului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO