Business Internaţional

Bruxelles transmite statelor membre ale UE să reţină imigranţii ce aşteaptă să fie deportaţi

Bruxelles transmite statelor membre ale UE să reţină...

Autor: Olimpia Nicolae

02.03.2017, 20:08 63

Uniunea Europeană accelerează reducerea imigraţiei, după ce 1,6 milioane de refugiaţi şi imigranţi au ajuns pe ţărmurile sale pe ruta Mării Mediterane, între 2014 şi 2016.

Aceasta doreşte să prevină venirea altor imigranţi şi să deporteze mai mulţi dintre aceştia.

”Numărul celor ce sunt deportaţi trebuie să crească”, a declarat Dimitris Avramopoulos, comisar pentru imigraţie, în timp ce prezenta noile propuneri ale Comisiei Europene.

”Statele membre ar trebui de asemenea să se folosească de posibilitatea de a plasa imigranţii în detenţie, în cazul în care există un risc de a se ascunde, pentru o perioadă suficientă pentru a putea încheia procedura de reîntoarcere şi de reprimire”, a adăugat acesta.

Amnesty International a criticat propunerile: ”Detenţia imigranţilor ilegali, unii dintre cele mai vulnerabile persoane din Europa, ar trebui să fie făcută în ultimă instanţă”, a afirmat Iverna McGowan, şeful biroului european al organizaţiei.

Bruxelles-ul estimează că ar putea exista aproximativ 1 milion de persoane în UE care ar trebui deportate, dar numai o treime din cei ce ar trebui expulzaţi se reîntorc de fapt în statele de origine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO