Acum, cand preturile pentru aproape toate materiile prime cresc, unii sugereaza ca asistam la un bubble in sectorul marfurilor, scrie The Wall Street Journal.
Dar cum si de ce apare acest fenomen? Economistii nu au oferit in mod traditional multe informatii in acest sens. Acum, insa, studiul bubble-urilor financiare este la ordinea zilei.
Centrul studiilor de acest gen este Princeton, unde un grup de tineri cercetatori au fost recrutati de fostul profesor Ben Bernanke pentru a studia acest fenomen. Grupul este alcatuit din Harrison Hong, originar din Vietnam, Wei Xiong, un chinez care a inceput ca fizician, si Markus Brunnermeier, un german pregatit sa preia afacerea familiei din segmentul tamplariei.
Iata cateva dintre concluziile la care au ajuns acestia: fenomenul se produce in momentul in care investitorii au pareri profund diferite cu privire la importanta unei evolutii economice majore, cum ar fi nasterea internetului. Pentru ca este mult mai greu sa pariezi pe scaderea decat pe cresterea preturilor, investitorii optimisti domina.
Odata ce incep sa se manifeste, bubble-urile financiare sunt marcate de intensificari majore ale tranzactiilor. Nebunia poate persista chiar daca multi oameni inteligenti banuiesc ca este vorba de un bubble. Numai cand investitorii sceptici actioneaza in mod simultan, un moment imposibil de prevazut, cresterea speculativa este intrerupta.
Drept rezultat, grupul de la Princeton sustine ca Fed poate si ar trebui sa incerce sa limiteze fenomenul, renuntand la atitudinea de expectativa adoptata de fostul presedinte Alan Greenspan.
Daca bubble-ul tehnologic nu a facut acest lucru clar, daunele produse de bubble-urile din sectorul rezidential si cel de creditare ar trebui sa determine Fed sa schimbe strategia, sustine Jose Scheinkman, un teoretician recrutat de Bernanke in 1999 de la Universitatea din Chicago. "Economiile avansate depind foarte mult de sanatatea sistemului financiar. Acest bubble a distrus capacitatea sistemului financiar de a finanta economia americana," spune Scheinkman.
Fed analizeaza aceasta abordare activista. Guvernatorul Frederic Mishkin a sugerat ca desi majorarile ratei dobanzii nu pot fi folosite pentru a "intepa" bubble-ul, strategii ar putea gandi o reactie de ordin legislativ care sa "contribuie la reducerea magnitudinii fenomenului". Exista economisti care nu cred in existenta bubble-urilor, insa numarul acestora este in scadere.
Cand a venit la conducerea departamentului economic al Princeton in 1996, Bernanke a vazut in finante un domeniu fertil pentru cercetarea economica. Acesta a atras 10 mil. dolari din partea Leon Lowenstein Foundation pentru a crea Bendheim Center for Finance.
Bernanke a recrutat specialisti in finante dornici sa lucreze cu grupul in crestere de teoreticieni ai universitatii. Grupul constituit de Bernanke elaboreaza lucrarile lui Hyman Minsky, ale carui idei privitoare la mania investitiilor candva ignorate sunt acum la moda, cat si ideile lui Charles Kindleberger, a carui lucrare "Manias, Panics and Crashes" a devenit clasica.
Totusi, trio-ul de la Princeton se concentreaza mai putin asupra psihologiei maselor, cat asupra modelelor matematice. Acestia folosesc modelele respective pentru a arata cum pot fi create bubble-uri chiar si pe piete care includ investitori rationali.
Bubble-urile nu apar de nicaieri, acestea avand adesea legatura cu un fenomen cu efecte ample: electricitatea si automobilele in anii '20, Internetul in anii '90, dezvoltarea Chinei si Indiei. La inceput, cresterea valorii business-urilor si bunurilor care au legatura cu acestea este adesea justificata. Mai apoi, insa, aceasta nu mai are nicio legatura cu realitatea.
Hong sustine ca marile inovatii nasc divergente majore intre investitorii optimisti si cei pesimisti. Balanta este, insa, inclinata in favoarea celor optimisti, iar preturile cresc si cresc.
In sectorul rezidential si pe pietele de credit, inovatia a constat in noile moduri in care puteau fi impartite si manevrate creditele. Cumparand titlurile ipotecare create, investitorii au oferit capital din abundenta cumparatorilor de locuinte; impulsionate de acest lucru si de scaderea ratelor dobanzii, preturile la locuinte au urcat. A paria impotriva preturilor la locuinte este dificil.
La un anumit moment, entuziasmul investitorilor se epuizeaza, iar preturile incep sa scada. Se asteapta ca in acest punct investitorii care au fost sceptici sa considere preturile mai rezonabile si sa inceapa sa cumpere. Faptul ca nu incep sa cumpere este un semnal ca preturile au ajuns prea sus si apoi acestea incep sa scada.
Cand sunt implicate sume foarte mari, viteza cu care preturile scad dupa ce au atins maximul creste in conditiile in care investitorii vand urgent pentru a-si plati datoriile. Acest model ofera un argument puternic guvernului sa limiteze bubble-ul si finantarea care il alimenteaza, sustine Hong.
Conform unui model dezvoltat de Wei Xiong, chinezul parte din grup, si Scheinkman, investitorii cred cu tarie ca ei sunt cei care au dreptate si ca cei cu pareri opuse se insala. Investitorii cred ca pot vinde intotdeauna la un pret mai ridicat, iar acest lucru duce la intensificarea tranzactionarii. O alta teorie dezvoltata de grupul de la Princeton arata ca pe pietele cu divergente majore privitoare la valori, optimistii pot domina mai usor cand exista mai putine actiuni disponibile. Astazi, exista divergente cu privire la preturile mareriilor prime: in ce masura reflecta acestea o manie a investitiilor?
Adesea, bubble-urile continua sa ia amploare in ciuda avertizarilor de tipul celei lansate de Greenspan. Markus Brunnermeier, al treilea membru al grupului de la Princeton, a incercat pe cand era student sa inteleaga de ce Germania de Vest era mult mai prospera decat cea de Est.
La universitate, a ajuns sa citeasca lucrarile lui Friedrich Hayek. El remarca faptul ca in timp ce in Germania de Est preturile erau fixate de guvern, in Germania de Vest piata era cea care stabilea preturile, oferind informatii despre cerere si oferta, care ajutau economia sa se adapteze.
In anii '90, insa, bubble-ul tehnologic l-a facut pe Brunnermeier sa se indoiasca de calitatea informatiilor oferite de preturi.
In opinia lui Hayek, bubble-urile nu au sens. Imediat ce un grup de traderi imping in mod irational preturile foarte sus, traderii mai rationali ar trebui sa profite si sa vanda, readucand preturile.
Insa bubble-ul tech a readus in actualitate o avertizare a lui John Maynard Keynes: "Piata poate ramane irationala mai mult decat poti fi tu solvent".
Investitorii care realizeaza faptul ca este vorba de un bubble ataca numai daca fiecare este sigur ca alti sceptici sunt la bord. Brunnermeier a ajuns la concluzia ca daca toti investitorii rationali ar putea cadea de acord sa parieze impotriva bubble-ului, acestia ar putea obtine profituri importante. Insa daca nu se pot coordona este riscant pentru oricare dintre ei sa parieze impotriva bubble-ului.
De aceea, are sens sa investesti in continuare si sa te retragi mai apoi rapid imediat ce existenta bubble-ului devine cunoscuta. Brunnermeier si Stefan Nagel din cadrul Universitatii Stanford au descoperit ca fondurile de hedging au "anticipat corect maximele preturilor" pentru anumite actiuni din segmentul tehnologic, limitandu-si investitiile la timp, inainte ca preturile sa se prabuseasca si reorientandu-se catre alte actiuni care continuau sa creasca.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
