Business Internaţional

Berlusconi a scăpat de acuzaţia de evaziune fiscală, fapta s-a prescris

Berlusconi a scăpat de acuzaţia de evaziune fiscală, fapta s-a prescris

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

28.06.2012, 09:57 586

Judecătorul a stabilit că faptele din acest dosar cu privire la comercializarea unor drepturi de difuzare de filme printr-o filială a Mediaset întrunesc condiţiile pentru prescriere. Alte 11 persoane implicate în proces beneficiază, de asemenea, închiderea cazului.

Berlusconi, care a demisionat în noiembrie din funcţia de premier pe fondul crizei economice din Italia, este judecat în continuare în alte două procese. El este acuzat de întreţinerea unor raporturi sexuale contracost cu o prostituată minoră şi de implicare în publicarea unei înregistrări obţinute ilegal. Fostul premier neagă acuzaţiile în ambele procese, ca şi pe cele de evaziune fiscală.

Decizia de miercuri vizează comercializarea de drepturi de difuzare de filme prin Mediatrade, o filială a companiei Mediaset. Berlusconi, fiul său Pier Silvio şi alţi zece suspecţi au fost acuzaţi de o fraudă fiscală în valoare de milioane de euro, în 2003 şi 2004, când Mediatrade avea sediul în capitala italiană.

În pofida închiderii cazului de la Roma, Berlusconi, fiul său şi alţii sunt judecaţi, în continuare, într-un proces separat, dar sub acuzaţii similare la Milano, în nordul Italiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO