Business Internaţional

Avertisment sumbru de la preşedintele chinezi Xi Jinping la Davos: Un nou Război Rece ne va diviza în continuare şi poate duce la confruntări

Preşedintele chinezi Xi Jinping a lansat un apel cu note sumbre în cazul Forumului de la Davos, luni. El a cerut lumii să abandoneze „prejudiciul ideologic” şi să elimine „mentalitatea de tip Război Rece”, în timp ce a dat de înţeles că Beijingul îşi va menţine drumul şi ambiţiile indiferent de criticile Vestului, potrivit Bloomberg.

Este vital să respectăm legile şi regulile internaţionale „în loc să respectăm supremaţia”, a declarat Xi Jinping la Davos, în primul discurs internaţional din era Joe Biden la Casa Albă.

„Confruntarea nu ne va duce nicăieri”, a spus preşedintele chinez.

El a lansat un avertisment sumbru legat de un potenţial Război Rece şi chiar un eventual conflict.

„Dacă vom continua să construim cercuri mici şi să începem un nou Război Rece, dacă vom continua să respingem, să ameninţăm şi să îi intimdăm pe alţii, să impunem cu bună ştiinţă sancţiuni şi perturbări economice, sau să creăm izolare şi înstrinare, nu vom reuşi decât să împingem lumea spre diviziare în continuare şi poate chiar spre o confruntare”, a declarat Xi Jinping.

Discursul lui Xi a fost aşteptat la scară largă pentru că ar putea da tonul unei noi relaţii între China şi SUA pentru următorii patru ani. Deşi Xi Jinping nu l-a numit efectiv pe Biden, multe dintre comentariile lui au părut a se adresa administraţiei de la Casa Albă.

Preşedintele chinez a mai multe dintre subiectele pe care le-a atins la Davos şi în urmă cu patru ani, la câtva zile înaintea inaugurării lui Donald Trump. Acestea s-au legat în principal de multilateralism.

Mai mult, preşedintele chinez a semnalat că nu intenţionează să se abată de la traseul naţional asumat de Beijing, indiferent de presiunile americanilor.

„Fiecare ţară este unică şi are propria istorie, cultură şi propriul sistem social, şi niciuna nu este superioară alteria”, a declarat Xi Jinping.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.