LIVE: ZFLive: Ce ajutoare de stat sunt disponibile pentru companii în 2022?
Business Internaţional

Autoritatea anticorupţie a UE va investiga un proiect turistic „absurd“ al premierului maghiar

Autoritatea anticorupţie a Uniunii Europene OLAF va investiga acuzaţii privind investiţii frauduloase cu bani europeni într-o linie de cale ferată de agrement care face legătura între două sate unde şi-a petrecut copilăria premierul maghiar Viktor Orbán. Guvernul estimase în actele oficiale că între 2.500 şi 7.000 de pasageri pe zi vor folosi trenul „nostalgiei“, însă în prima lună de folosinţă trenul a avut doar 30 de pasageri, scrie Portfolio.hu, care preia informaţii de la The Telegraph. Proiectul a presupus investiţii de două milioane de euro în bani europeni – 80% din totalul banilor cheltuiţi.

„Şocant este că trenul pleacă de nicăieri şi ajunge nicăieri“, spune un pasager.

Benedek Jávor, europarlamentar din partea alianţei „Împreună - Dialog pentru Ungaria“ (Együtt), a raportat cazul la OLAF.

„Guvernul maghiar a raportat intenţionat date false deşi era foarte clar la data introducerii cererii că estimările erau absurde şi rupte de realitate. Aceasta este înşelăciune şi fraudă“, spune Jávor. Orbán a respins acuzaţiile.

„Nimic nu s-a construit pe baza cinismului. Dacă-i ascultăm pe critici, nimic nu s-ar mai face în Ungaria“, spune Orban.

„Cu toate acestea“, scrie The Telegraph, „criticii spun că Orban foloseşte cuferele statului şi terţi pentru a-şi construi un regat privat în zona aceea, prin care trecea cândva un tren al nostalgiei şi unde familia sa şi asociaţi de afaceri deţin o mulţime de proprietăţi“.

La unul din capetele liniei, în Alcsútdoboz, este un conac habsburgic. Construită de arhiducele Joseph August al Austriei, proprietatea a fost cumpărată de tatăl lui Orban în 2011 la un an după ce fiul său a revenit la putere.

La celălalt capăt, în Felcsút, se află un stadion de fotbal cu 3.500 de locuri. Satul are doar 1.700 de locuitori. Finalizat în 2014, stadionul se află la doar câţiva metri de casa de vacanţă a lui Orban şi a fost construit cu ajutorul unor facilităţi fiscale pentru companii introduse de premier şi la insistenţele acestuia. Orban este cunoscut ca un mare iubitor de fotbal.

„Stadionul a atras comparaţii cu proiecte vanitoase similare ale fostului dictator român Nicolae Ceauşescu. De obicei mulţimea de pe stadion nu trece de 1.000 de persoane“, scrie The Telegraph.

Publicaţia britanică notează, de asemenea, că acest caz a adus în centrul atenţiei finanţele personale ale lui Orban şi că partidul de opoziţie Együtt a publicat o listă în care se estimează că premierul este cel mai bogat locuitor al Ungariei.

„Aşa cum se crede că Putin este cel mai bogat rus în viaţă, credem că Orban este cel mai bogat ungur şi că el se foloseşte de oamenii săi de paie pentru a-şi distribui avuţia“, spune Viktor Szigetvari, liderul Együtt.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.