Business Internaţional

Arabii amana cumpararea porturilor din SUA

27.02.2006, 20:39 10

Compania Dubai Ports va reincepe saptamana viitoare discutiile cu guvernul Statelor Unite in legatura cu preluarea celor sase porturi americane, informeaza Bloomberg.

Dubai Ports World este dispusa sa astepte 45 de zile pana la efectuarea operatiunii pentru ca autoritatile americane sa aiba timpul necesar pentru asigurarea conditiilor de securitate, dupa cum au declarat surse familiare cu aceasta problema.

"Vom discuta cu autoritatile in legatura cu problemele de securitate pentru a reusi sa le conferim oamenilor confortul necesar si sa vedem care sunt problemele care trebuie rezolvate", a declarat Mohammed Sharaf. El a adaugat ca toate agentiile guvernamentale ale SUA, inclusiv Departamentul de Securitate Interna, au aprobat deja tranzactia.

Departamentul de Securitate Interna a emis saptamana trecuta un comunicat in care afirma ca Dubai Ports World s-a angajat sa sustina reglementarile referitoare la securitate, sa pastreze cat mai multi manageri americani si sa colaboreze cu autoritatile americane. Seria de compromisuri si perioada de amanare le va permite ambelor parti sa reanalizeze costurile si castigurile care survin.

Americanii sufera inca de pe urma atentatelor de la 11 septembrie 2001, iar gandul ca Usama bin Laden, originar din Emiratele Arabe Unite, ar fi avut legaturi cu daramarea turnurilor gemene ii determina sa respinga ideea implicarii arabilor in administrarea celor sase porturi. Pe de alta parte, Gordon England, adjunctul secretarului apararii, le-a reamintit americanilor ca aceasta atitudine va atrage dupa sine eliminarea unuia dintre putinii aliati arabi ai SUA in razboiul impotriva terorismului si i-a indemnat sa renunte la paranoia. Totodata, unul dintre expertii in securitate a declarat ca toate aceste frici nu au la baza decat intoleranta americanilor in ceea ce priveste arabii.

Aceste controverse s-au declansat saptamana trecuta, o data cu achizitionarea de catre DP World, prin intermediul Thunder FZE, a companiei britanice Peninsular and Oriental Steam Navigation, in a carei administrare se afla porturile New York, New Jersey, New Orleans, Miami, Philadelphia si Baltimore.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO