Business Internaţional

Anglia cauta cumparatori pentru bancile nationalizate

19.05.2009, 14:57 14

Guvernul britanic a inceput negocierile cu o serie de fonduri suverane si cu alti investitori in incercarea de a vinde participatii in cadrul bancilor partial nationalizate in urma declansarii crizei financiare mondiale, scrie Financial Times. Executivul de la Londra incearca prin aceasta miscare sa profite de euforia starnita recent pe bursele din intreaga lume.

UK Financial Investments (UKFI) - agentia care administreaza participatiile de 43,5% si 70% detinute de statul britanic la Lloyds Banking Group, respectiv Royal Bank of Scotland - ar putea incepe sa vanda actiuni apartinand celor doua banci in mai putin de un an, potrivit unor surse familiare cu situatia.
Recent, creditorul Lloyds a lansat o oferta deschisa pentru a inlocui actiunile preferentiale de 4 miliarde de lire sterline detinute de guvernul britanic cu titluri bursiere comune.
Miscarea a fost urmata de anuntul demiterii presedintelui bancii Victor Blank, pe fondul nemultumirilor din ce in ce mai mari exprimate de investitori vizavi de rolul sau in preluarea creditorului ipotecar HBOS.
Directorul executiv al bancii Eric Daniels a intrat de asemenea in atentia investitorilor, dar acesta beneficiaza de sprijinul UKFI si de cel al mai multor investitori institutionali care il vad ca fiind omul potrivit pentru a duce la bun sfarsit integrarea HBOS in grup.
Pana acum UKFI a avut deja o serie de contacte cu potentialii investitori, incluzand institutii financiare britanice, dar si straine - cum ar fi fondurile de investitii suverane, in incercarea de a castiga interesul acestora vizavi de participatiile detinute de stat.
"Multi oameni cred ca odata ce aceste banci vor depasi faza pierderilor, puterea lor de castig va fi una formidabila", a declarat una dintre sursele din interiorul UKFI, citata de Financial Times.
Agentia ar putea renunta la participatiile detinute in mai multe transe si pe o perioada mai lunga de timp, au confirmat aceleasi surse.
Foarte multi investitori institutionali britanici au renuntat la participatiile detinute in cadrul bancilor intrate sub controlul statului, iar acum guvernul de la Londra se chinuie sa-i aduca inapoi.
Declaratiile care sugereaza faptul ca statul britanic va iesi din actionariatul bancilor partial nationalizate in mai putin de un an sunt vazute ca fiind nerealiste, iar unii analisti considera ca aceasta perioada va fi de cinci-sase ani, data fiind marimea participatiilor respective.
Mai mult, guvernul - care a achizitionat actiunile RBS la pretul de 65,5 penny si pe cele ale Lloyds la 173,3 penny - nu va fi dispus sa vanda in pierdere. Actiunile Lloyds au incheiat sedinta de luni la nivelul de 98 de penny, iar cele ale RBS la 41,3 penny.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO