Business Internaţional

Amazon face contestaţie după ce Pentagonul a acordat un contract de miliarde Microsoft

Amazon face contestaţie după ce Pentagonul a acordat un...

Autor: Mihai Gongoroi

23.11.2019, 15:44 143

Amazon Inc a intentat vineri o acţiune în instanţă în Statelor Unite prin care contestă decizia Departamentului Apărării din SUA din octombrie de a atribui un contract de cloud computing în valoare de până la 10 miliarde de dolari rivalului Microsoft Corp, transmite Reuters.

Plângerea şi o moţiune suplimentară au fost depuse la Curtea Federală a Revendicărilor din SUA, potrivit unui purtător de cuvânt al Amazon Web Services, o diviziune a gigantului online din retail fondat de miliardarul Jeff Bezos.

Compania nu a vrut să explice baza reclamaţiei sale.

Acţiunea intentată conţine la dosar „informaţii de proprietate, secrete comerciale şi informaţii financiare confidenţiale” care ar putea „cauza oricărei părţi severe vătămări competitive”, spune Amazon într-un document al instanţei prin care solicită un ordin de protecţie a informaţiilor.

Săptămâna trecută, secretarul american al Apărării, Mark Esper, a respins orice sugestie de partizanat în decizia Pentagonului de a atribui contractul companiei Microsoft, după ce Amazon a anunţat că intenţionează să o conteste.

„Credem că faptele vor arăta că (Departamentul Apărării) a derulat un proces detaliat, complet şi corect în determinarea nevoilor (contractului) au fost cel mai bine îndeplinite de Microsoft”, a spus şi Microsoft într-o declaraţie prin e-mail.

Amazon fusese considerată favorită pentru contractul Joint Enterprise Defense Infrastructure Cloud (JEDI), parte a unui proiect mai larg de modernizare digitală al Pentagonului, înainte ca dezvoltatorul de software Microsoft să răsară drept câştigător-surpriză.

Amazon a spus anterior că motive politice au stat în calea unui proces echitabil de licitaţie. Bezos, directorul executiv al Amazon şi proprietarul publicaţiei Washington Post, este un critic explicit al preşedintelui american Donald Trump.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO