Business Internaţional

Acţiunile europene încheie ziua pe scăderi de peste 2%

Acţiunile europene încheie ziua pe scăderi de peste 2%

Autor: Anca Dumitrescu - Mediafax

19.09.2011, 19:43 283

Acţiunile celor mai mari companii europene au încheiat tranzacţiile de luni în scădere, din cauza incapacităţii politicienilor de a prezenta un plan concret pentru combaterea crizei datoriilor din zona euro şi a temerilor că Grecia ar putea să nu primească noua tranşă de împrumut, transmite Reuters.

Miniştrii de Finanţe europeni au fost incapabili weekend-ul trecut să vină cu noi idei de rezolvare a crizei datoriilor, în timp ce înfrângerea conservatorilor germani în alegeri regionale a contribuit la creşterea îngrijorării provocate de lipsa de unitate a politicienilor europeni.

"Investitorii vor ca politicienii să le dea o soluţie, dar în acest moment nu o fac", a declarat Richard Batty, analist la compania Standard Life Investments, care administrează active de 245 miliarde de dolari.

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a scăzut cu 2,1% şi a anunlat aproape complet avansul de 2,4% de săptămâna trecută.

În sectorul bancar, indicele de profil a pierdut 3,2% şi a consemnat printre cele mai slabe performanţe din piaţă.
Acţiunile băncilor franceze Societe Generale şi BNP Paribas, expuse la datoriile ţărilor periferice din zona euro, au scăzut cu 6%, respectiv 5,2%.

Pe alte pieţe europene, indicele londonez FTSE 100 a coborât cu 2%, DAX al bursei din Frankfurt cu 2,83% şi CAC 40 al bursei din Paris cu 3%.

Indicele FTSE Mib al bursei din Milano a pierdut 3,17%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO