Business Internaţional

Acţiunile Disney alunecă spre „partea întunecată”

Acţiunile Disney alunecă spre „partea întunecată”

Autor: Bogdan Cojocaru

20.12.2015, 17:55 993

În timp ce noul film din seria Războiul Stelelor „Trezirea Forţei” dă peste cap lumea filmului cu recorduri de încasări în serie, compania producătoare Disney alunecă în „partea întunecată” a cotaţiilor bursiere.

Acţiunile Disney au scăzut cu 4% vineri, pe fondul evoluţiei negative generale a burselor de pe Wall Street. Indicele S&P 500 a scăzut cu 1,8%, scrie Forbes.

Motivul pentru care planurile maeştrilor Jedi nu au putut salva acţiunile producătorului de filme este cât se poate de serios. Disney are în faţă propriul război „galactic” cu autorităţile antitrust din Uniunea Europeană. Prima lupta s-ar putea da luna viitoare, notează Reuters.

Comisia Europeană, care în iulie a avertizat Disney şi alte cinci studiouri americane de filme că au încălcat regulile concurenţei de pe piaţa europeană, a programat o audiere pentru companiile suspectate pentru 18-19 ianuarie.

Lista acuzaţilor cuprinde, în afară de Disney, companiile Sony, NBCUniversal, Paramount Pictures, 21st Century Fox şi Warner Bros. CE spune că aceste companii îi împiedică pe consumatorii europeni din afara Marii Britanii şi Irlandei să privească programele TV prin cablu furnizate de grupul telecom britanic Sky UK.

Dacă oficialii CE găsesc că Disney şi celelalte companii au încălcat legislaţia europeană, acestea ar putea fi forţate să plătească amenzi uriaşe şi să-şi modifice acordurile europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO