Business Hi-Tech

Vodafone: focus pe crestere organica si reducerea costurilor

30.05.2006, 00:00 29

Vodafone, cel mai mare grup de telefonie mobila din lume, va anunta astazi, odata cu rezultatele financiare, planuri de a imbunatati performantele obtinute din afacerile pe care le detine deja, scrie Financial Times. Conform surselor citate de publicatie, este putin probabil ca Vodafone sa continue campania de achizitii de anul trecut, cand grupul a cumparat operatori de telefonie mobila din Cehia, Turcia si Romania. Vodafone isi va asigura investitorii ca nu se va lansa intr-o noua campanie de achizitii pe pietele emergente, concentrandu-se in schimb pe reducerea costurilor si dezvoltarea unor strategii care sa-i determine pe clienti sa-si utilizeze mai mult telefoanele mobile. Ca parte a planului de restructurare, Vodafone ar putea anunta saptamana aceasta un program care prevede, conform publicatiei britanice Sunday Telegraph, reducerea cu 6.000 de oameni a numarului de angajati. Pe de alta parte, conform aceleiasi surse, Arun Sarin - CEO Vodafone, se va concentra si pe reducerea costurilor prin externalizarea unor operatiuni IT catre companii precum IBM sau Hewlett-Packard. Vodafone a anuntat recent ca afacerile grupului se vor imparti in trei noi divizii de business, in cadrul unui plan de restructurare menit sa mentina Vodafone in pozitia de cel mai mare grup de telecomunicatii mobile din lume.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO