Caută doar în titlu
Business Hi-Tech

Vladan Pekovic, CTO, Telekom România: Dezvoltarea reţelelor trebuie să continue în rural pentru a susţine modelul de muncă de la distanţă

ZF Digital Summit `20

Reţelele de telecomunicaţii au înregistrat creşteri fără precedent la nivelul traficului şi consumului de date în 2020, iar aceste creşteri subliniază nevoia de o dezvoltare continuă, atât în zonele rurale, localităţi mai mici cât şi în zonele rezidenţiale din mediul urban, a explicat Vladan Pekovic, director executiv de tehnologie şi informaţie în cadrul Telekom România, în videoconferinţa ZF Digital Summit `20.

„Trebuie să ţinem cont că traficul va continua să crească, este natural, dar vom avea şi fluctuaţii în funcţie de evoluţia pandemiei şi de măsurile implementate. Aş spune că furnizarea de capacitate în zonele rurale şi chiar şi în mai multe zone urbane va fi cheia dezvoltării. Acesta este unul dintre obiectivele noastre şi investiţiile pe care le-am făcut în acest an au adresat parţial şi această direcţie”, a declarat Vladan Pekovic.

Odată cu evoluţia crizei sanitare, românii au început să lucreze de acasă în număr cât mai mare, iar o parte dintre locuitorii marilor oraşe s-au retras în localităţi mai mici, în casele părinteşti sau în mediul rural.

„Migraţia s-a schimbat şi mege dinspre urban spre rural pentru că oamenii sunt din ce în ce mai puţin dependenţi de oraşe mari şi de a ajunge la birou. (...) Am văzut că mulţi români se întorc mai mult către părinţi, rude, case de vacanţă din zone rurale şi se simt acolo mai bine protejaţi de pandemie, dar şi cu infrastructura necesară pentru a lucra”, a spus CTO-ul Telekom.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.