Business Hi-Tech

VIDEO. Ministrul francez Olivier Becht: Europa a fost obsedată de concurenţă, să nu apară giganţi care să formeze monopoluri, aşa că nu avem ca americanii un Google sau un Apple. Soluţia nu e să avem un „Airbus” al digitalizării ci să investim mulţi bani în ecosistemul de inovaţie

Autor: Adrian Seceleanu

13.07.2023, 08:00 137

Europa a fost „obsedată” de legile concurenţei şi nici nu a avut un Departament al Apărării la nivel de continent precum Statele Unite, care acum câteva decenii a investit în inovaţii care apoi au fost transformate în business-uri, astfel că în prezent nu există un Google, un Apple, un Microsoft sau Amazon european - iar singura soluţie este doar ca UE să investească masiv în ecosistemul de inovaţie, a spus, la Bucureşti, într-o scurtă discuţie cu presa din România Olivier Becht, ministru delegat pentru comerţ exterior, atractivitate economică şi cetăţeni francezi din străinătate, pe lângă Ministerul pentru Europa şi Afaceri Externe.

„Poate, da, (noi, în Europa - n. red.) am fost obsedaţi de legile concurenţei şi am spus că nu vrem companii gigant care să creeze un fel de monopol”, a declarat Becht. El a participat săptămâna trecută la un eveniment organizat de compania franceză Orange, context în care a discutat 10 minute cu presa din România, răspunzând unui număr de 3 întrebări. Comentariile privind gradul de dezvoltare al ecosistemului tech din Europa au venit ca răspuns la întrebarea ZF dacă nu ar fi necesară o schimbare de abordare în UE în condiţiile în care giganţii americani din IT sunt cei care domină agenda inovaţiei - cel mai recent exemplu fiind ChatGPT, un sistem de inteligenţă artificială cu care se poate interacţiona în mod text.

Iată răspunsul integral oferit de ministrul Olivier Becht.

„Eu cred că Uniunea Europeană face multe în ceea ce priveşte inovaţia şi acest tip de ecosistem în Europa. Dar aveţi perfectă dreptate. Am pierdut un moment, poate acum 10, 20 de ani, să dezvoltăm propriul nostru GAFAMA (n. red. - acronim format din iniţialele giganţilor tech Google, Amazon, Facebook, Apple şi Microsoft.). Nu avem în Europa Google-ul, Amazon-ul, Facebook-ul, Microsoft-ul sau Apple-ul nostru. Şi dacă am ratat acest pas, este poate pentru că în Europa eram obsedaţi, la acea vreme, de legile concurenţei. Am fost fost membru al Comitetului pentru Apărare şi Forţe Armate din Parlament şi am studiat ecosistemul din Statele Unite. Acolo tot ecosistemul tech era alimentat de către militari, de către DARPA (...), şi toate agenţiile Departamentului de Apărare al Statelor Unite care cheltuiau o mulţime de bani în inovaţie şi apoi făceau ca aceste inovaţii să crească în economie, în companii. Şi cred că în Europa nu am făcut asta pentru că nu avem o politică de apărare comună şi un Departament de Apărare al Europei, nu aveam această agenţie care să alimenteze inovaţia în companii şi poate, da, am fost obsedaţi de legile concurenţei şi am spus că nu vrem companii gigant care să creeze un fel de monopol. (...) Şi cred că am făcut greşeli. Dar acum nu cred că este timpul să creăm un Airbus al digitalizării (Airbus este o companie controlată de mai multe state europene - n. red.), dar cred că trebuie să ne gândim la asta şi să investim o mulţime de bani din partea Uniunii Europene în ecosistemul de inovaţie, pentru că suntem într-o cursă cu Statele Unite, cu China, şi dacă nu avem capacitatea de a fi în următorii zece ani prezenţi în inteligenţa artificială şi în domeniul computerelor cuantice vom pierde această cursă. Deci trebuie să unim ecosistemul de inovaţie din Europa, şi cred că francezii şi românii sunt printre cei mai buni din Europa la acest capitol, au o importanţă aparte.”
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO