Business Hi-Tech

Veniturile grupului Telekom România au scăzut cu 2% la 230 mil. euro în trim. 1, iar profitul operaţional cu 5% la 37 mil. euro. Boom al bugetului de investiţii, de 45%

Veniturile grupului Telekom România au scăzut cu 2% la...

Autor: Adrian Seceleanu

11.05.2017, 10:59 321

Veniturile grupului Telekom, format din fostele companii Cosmote şi Romtelecom, au scăzut în primul trimestru din acest an cu 1,7% la 230 mil. euro, iar profitul operaţional (EBITDA) a coborât cu 5,1% la 37 mil. euro, conform datelor publicate de grupul german Deutsche Telekom, acţionarul majoritar.

Veniturile din businessul de comunicaţii fixe au stagnat la 127 mil. euro în timp ce veniturile totale ale diviziei mobile au scăzut cu 2,8% la 104 mil. euro.

Veniturile din servicii de telefonie mobilă (care nu include contravaloarea telefoanelor şi a altor echipamente) au scăzut în trim. 1 cu 3,7%, la 78 mil. euro.

După tipul de clienţi rezultatele au fost următoarele: veniturile generate de divizia consumer au scăzut cu 6,5% la 144 mil. euro iar cele generate de divizia business au înregistrat un declin de 3,9% la 49 mil. euro.

Numărul de linii de telefonie fixă a scăzut cu 5,7% la 1,937 milioane iar cel al clienţilor de internet fix a continuat declinmul, ajungând la 1,186 milioane - un minus de 1,5%. Segmentul de servicii TV a rămas un motor de creştere: numărul de abonamente a urcat cu 0,6%, la 1,457 milioane.

Numărul total de clienţi pe telefonie mobilă a scăzut cu 8,5% la 5,428 milioane, pe fondul pierderilor de pe segmentul de cartele preplătite.

Segmentul de abonamente a  arătat însă o cntinuare a tendinţei pozitive, respectiv un plus de 5,3% la 2,024 milioane de contracte.

Datele DT arată că bugetul de investiţii al grupului Telekom România a crescut cu 45,5% în trim. 1, la 48 mil. euro.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO