Business Hi-Tech

Un miliard de melodii descarcate prin iTunes

27.02.2006, 20:43 20

Numarul de melodii descarcate prin intermediul serviciului iTunes, oferit de Apple, a ajuns la un miliard la finalul saptamanii trecute. Melodia cu numarul un miliard a fost "Speed of Sound", a formatiei Coldplay si a fost descarcata de un american in varsta de 16 ani, au spus oficialii Apple. Serviciul iTunes a fost inaugurat acum trei ani si succesul lui a depasit orice asteptari. Steve Jobs, directorul general al Apple, a declarat ca faptul ca numarul de melodii descarcate a ajuns la un miliard reprezinta "un argument major impotriva pirateriei audio si in favoarea viitorului distributiei de muzica pe masura ce migram de la CD-uri la Internet". Cumpararea de melodii de pe Internet determina o scadere a vanzarilor de CD-uri in Statele Unite. Conform datelor oferite de Nielsen Soundscan, companie de cercetare a pietei, vanzarile au scazut la 619,9 milioane de albume in 2005 de la 762,8 milioane in 2001. In acelasi timp, traficul pe site-ul iTunes a crescut cu 241% in 2005, iar numarul de vizitatori al site-ului a crescut de la 6,1 milioane in 2004 la 20,7 milioane anul trecut. 14% dintre utilizatorii de Internet viziteaza regulat site-ul iTunes, conform BBC.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO