Caută doar în titlu
Business Hi-Tech

UiPath îl numeşte pe Renzo Taal, un veteran al spaţiului SaaS, la conducerea operaţiunilor din regiunea EMEA

UiPath, un producător de roboţi software fondat în Bucureşti, care acum are sediul central în New York şi a ajuns liderul noii industrii de automatizare a sarcinilor repetitive din companii, anunţă numirea lui Renzo Taal în funcţia de Senior Vice President şi Managing Director al regiunii EMEA, începând cu data de 1 octombrie.

Taal se alătură UiPath de la Salesforce, unde a deţinut mai multe roluri internaţionale, cel mai recent fiind de Senior Vice President şi General Manager al regiunii Asia.

“Oportunitata de a mă alătura UiPath în această fază de creştere şi dezvoltare şi de a ajuta compania să răspundă cererii semnificative pentru platforma sa de hiperautomatizare end-to-end este una incredibilă”, spune Renzo Taal, care deţine peste 20 de ani de experienţă în roluri de conducere şi de top management.

Cu un palmares notabil în coordonarea funcţiei de vânzări, operaţiunilor de go-to-market şi dezvoltarea de noi pieţe pentru a aduce o creştere substanţială a afacerilor, a fost numit de către publicaţia olandeză Management Team drept unul dintre cei mai influenţi tineri lideri de afaceri din regiune.

“Este un privilegiu să mă alătur UiPath şi să am ocazia să conduc operaţiunile de afaceri în regiunea EMEA, care în prezent cunoaşte o transformare incredibilă, pe măsură ce companiile recuperează decalajul faţă de noile modele de afaceri”, adaugă Taal.

Renzo Taal s-a alăturat companiei Salesforce, liderul mondial al soluţiilor de tip Client Relationship Management (CRM), a cărui platformă de aplicaţii ajută companiile din întreaga lume să utilizeze inovaţia tehnologică pentru a-şi optimiza procesele de afaceri, în luna februarie 2014, unde a condus cu succes creşterea companiei în Europa de Nord. Înainte de Salesforce, a fost Senior Vice President la Philips Lighting EMEA.

Anterior, Taal a lucrat pentru Dell la sediul companiei din Austin, Texas, unde a făcut parte din divizia World Public - Large Enterprise a Dell şi a fost membru al echipei globale de conducere a companiei. La începutul prezenţei sale la Dell, Renzo a gestionat operaţiunile Dell în Amsterdam precum şi direcţiile Dell Services şi Marketing în China, Hong Kong şi Asia de Nord.

Renzo Taal a obţinut un master în administrarea afacerilor de la Erasmus University, Rotterdam School of Management. D e asemenea, a studiat la Harvard Business School şi a lucrat în calitate de consultant în strategie pentru industria financiară şi cea a bunurilor de larg consum înainte de a se alătura companiei Dell.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.