Business Hi-Tech

UE investigheaza razboiul formatelor DVD

10.08.2006, 19:00 14

Producatorii noilor formate DVD Blu-ray si HD DVD sunt suspectati de catre oficialii Uniunii Europene ca ar folosi practici neconcurentiale pentru a castiga un avantaj competitiv intr-un razboi care seamana tot mai mult cu duelul dintre formatele de casete video din anii '70 si '80, scrie International Herald Tribune.
De o parte se afla gigantul japonez Sony, care impreuna cu Matsushita si Philips sustin tehnologia Blu-ray, iar de cealalta parte sunt Toshiba si Warner, care promoveaza formatul HD DVD. Razboiul acestor formate DVD ar putea avea un impact major asupra industriei filmului, determinand care companii vor incasa cele mai mari profituri, sunt de parere analistii din domeniu.
Problema este ca Blu-ray si HD DVD nu sunt compatibile, iar utilizatorii care ar opta pentru unul dintre aceste formate ar putea vedea un numar limitat de filme, produse prin intermediul tehnologiei respective, scrie International Herald Tribune. De aici si motivul disputei dintre marii giganti IT, intrucat pe piata trebuie sa ramana unul dintre cele doua formate DVD, asa cum s-a intamplat si in cazul casetelor video, unde invingator a fost formatul VHS.
Astfel, Comisia Europeana a luat cu asalt studiourile de filmari de la Hollywood si producatorii de computere pentru a descoperi eventuale parteneriate "ascunse" cu producatorii formatelor DVD.
Practic, aceste companii au fost obligate sa dezvaluie daca au negociat cu Sony sau cu Toshiba in vederea unui parteneriat prin care sa ofere exclusivitate tehnologiei sustinute de unul dintre cei doi giganti japonezi.
Analistii din domeniu sunt insa de parere ca investigatia Uniunii Europene se va indrepta mai mult catre Sony, care are propriul studio de filmari si in plus produce si laptopuri si console de jocuri pe care le poate dota cu unitati optice Blu-ray.
"Divizia de console de jocuri a Sony este extrem de rezervata in ceea ce priveste componentele care vor fi incluse in consola de ultima generatie PlayStation 3, iar studioul de filmari refuza sa furnizeze orice fel de detaliu despre viitoarele productii", a spus Paul Jackson, analist in cadrul Forrester Research. "Tocmai de aceea, Comisia Europeana isi va concentra atentia mai mult catre Sony si formatul DVD Blu-ray pe care il sustine", a adaugat acesta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO