Business Hi-Tech

Traficul de voce si SMS-uri din retelele locale telecom a crescut de Sarbatori

11.04.2007, 20:00 15

Traficul de voce in reteaua operatorului de telefonie mobila Orange Romania a crescut cu 27,3% in perioada 7-9 aprilie comparativ cu nivelurile din timpul Sarbatorilor pascale de anul trecut. In perioada mentionata, numarul mesajelor scrise (SMS) transmise in reteaua Orange cu aproximativ 17% fata de intervalul 22-24 aprilie 2006. Si al doilea mare operator de telefonie mobila de pe piata locala a raportat cresteri ale traficului de voce si sms-uri. Astfel, traficul de voce in reteaua Vodafone Romania a crescut in perioada 7-9 aprilie cu 38% comparativ cu nivelurile din timpul Sarbatorilor pascale de anul trecut. Numarul total al mesajelor scrise (SMS) trimise din reteaua Vodafone in perioada Sarbatorilor de Paste a inregistrat o crestere de 13,3% fata de perioada 22 - 24 aprilie 2006. Al treilea jucator de pe piata, Cosmote Romania, a anuntat ca traficul de voce si mesaje scrise a crescut de peste zece ori in intervalul 7-10 aprilie comparativ cu nivelurile consemnate in perioada Sarbatorilor pascale de anul trecut, fara a oferi alte detalii. La sfarsitul primului trimestru din 2006 Cosmote avea circa 275.000 de clienti. Operatorul si-a relansat operatiunile comerciale la finele anului 2005 si avea, la sfarsitul anului trecut, peste 1,23 milioane de clienti. Pe piata locala de telefonie mobila activeaza Orange Romania - 8,043 milioane de utilizatori, Vodafone Romania - peste 7,7 milioane de clienti si Telemobil (Zapp) - circa 500.000 de abonati la finele lui 2006.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO