Business Hi-Tech

Telefoanele mobile ieftine au tras dupa ele piata mondiala in trimestrul doi

03.08.2005, 17:47 16

Piata mondiala de telefoane mobile a inceput sa dea semne de revenire in al doilea trimestru al acestui an dupa primele trei luni mai slabe, in principal datorita numarului impresionant de livrari de telefoane ieftine pe pietele in dezvoltare, dar si pe cele mature.

Aceasta este concluzia unui recent studiu al companiei de analiza IDC, care a relevat ca in perioada aprilie-iunie s-au vandut la nivel mondial 188,7 milioane de telefoane mobile, in crestere cu 7,3% fata de trimestrul anterior si cu 16,3% in comparatie cu perioada similara a anului trecut.

"Accentul pus pe comercializarea de modele ieftine demonstreaza ca distribuitorii se concentreaza pe anumite zone si pe anumite nevoi ale consumatorilor. Cu toate ca aceasta strategie duce la cresterea volumului de vanzari, pune si o presiune suplimentara asupra unor indicatori precum venitul mediu pe utilizator sau profitul obtinut de vanzatori", a spus Ramon Llamas, analist la divizia Mobility Group a IDC.

"In ciuda interesului si a entuziasmului in crestere pentru telefoanele ultra-moderne, se observa ca utilizatorii sunt foarte atrasi si de modelele simple, doar cu functii de voce, care sunt preferate de consumatori din zone geografice diverse, inclusiv din piete mature cum este cea nord-americana", a adaugat Llamas.

Avand in vedere potentialul enorm de pe pietele in dezvoltare cum sunt, de exemplu, Rusia, China sau Brazilia, distribuitorii sunt nerabdatori sa atace diverse segmente de consumatori.

Un alt analist al IDC, specializat pe zona Asia/Pacific, spune ca "s-au facut eforturi mari pentru a popula pietele emergente cu telefoane mobile, iar marile orase din aceste regiuni sunt deja saturate, in ciuda faptului ca rata de penetrare in orasele mai mici si in zonele rurale este relativ mica. Astfel, telefoanele ieftine sunt cele care sustin ratele generale de crestere ale pietei".

In clasamentul producatorilor, Nokia ocupa in continuare locul unu, reusind sa vanda aproape de doua ori mai multe telefoane decat urmatorul clasat, compania americana Motorola (60,8 milioane, fata de 33,9 milioane). Nokia si-a asigurat in al doilea trimestru o cota de piata de 32%. Astfel, compania finlandeza detine, impreuna cu Motorola (18% cota), jumatate din totalul pietei mondiale.

Nici Motorola nu a stat insa pe loc, au spus oficialii IDC. Americanii si-au marit avansul fata de compania de pe locul trei, Samsung, reusind sa comercializeze cu aproape 10 milioane de unitati mai mult decat sud-coreenii in perioada aprilie-iunie.

Samsung a obtinut un rezultat constant fata de trimestrul anterior (de fapt, o usoara scadere de 0,4%), insa au vandut in primele sase luni 50 de milioane de telefoane si sunt pe drumul bun pentru a-si atinge obiectivul anual - 100 de milioane de unitati, au remarcat reprezentantii IDC.

Oficialii Samsung sunt de parere ca tintele de vanzari si profit vor fi atinse in a doua parte a anului, cu sustinere puternica din partea vanzarilor de modele high-end (performante ridicate, pret pe masura).

LG Electronics si-a mentinut cu greu locul patru in fata rivalului Sony-Ericsson, reusind sa vanda cu doar 300.000 de telefoane mai mult (12,1 milioane fata de 11,8 milioane). LG a crescut cu 9% fata de trimestrul anterior si cu 22,2% fata de trimestrul corespondent al anului 2004. In trimestrul trecut, diferenta dintre LG si Sony-Ericsson a fost de 1,7 milioane, tot in favoarea LG. Intre timp, Sony-Ericsson si-a marit portofoliul cu o serie de telefoane high-end, inclusiv mult-asteptatul model Walkman, cu functii multimedia avansate. mihai.musatoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO