Business Hi-Tech

Suedia sufla Statelor Unite cireasa de pe tortul Internet

03.04.2003, 00:00 17

Acum mai bine de doi ani, companiile a caror activitate se baza pe Internet, asa numitele dotcom-uri, se prabuseau, dupa ce se umflasera artificial pe bursa. A fost un eveniment dramatic pentru investitori  care a intrat in istoria economica a lumii. Timpul a trecut, apele s-au mai linistit si asistam la o noua revolutie. Mai tacuta dar si mai lenta. Dupa o perioada de asezare a apelor, Statele Unite au pierdut pozitia intaia pe plan modial in privinta capacitatii de a exploata economic posibilitatile Internetului. Locul prim a fost ocupat de Suedia, reiese dintr-un studiu realizat recent de Economist Intelligence Unit, divizie a grupului The Economist.
In prezent, Suedia si Danemarca sunt economiile cele mai pregatite sa profite de avantajele Internetului. Cele doua tari au reusit sa devanseze in ultimul an nu numai Statele Unite ci si Olanda sau Marea Britanie, ocupantele pozitiile doi si, respectiv, trei in clasamentul EIU cu un an in urma.
Finlanda si Norvegia au urcat si ele in clasament si se regasesc printre primele zece e-economii (locul sase, respectiv sapte). De altfel, pozitionarea tarilor scandinave in fruntea clasamentului era de asteptat dat fiind gradul ridicat de utilizare a Internetului in aceasta regiune atat in mediul de business cat si la nivelul populatiei.
La pol opus se afla tarile din sudul Europei care sunt mai sceptice in privinta avantajelor pe care Internetul le-ar putea avea asupra afacerilor si a dezvoltarii de ansamblu a economiilor. Printre cele mai reticente sunt Italia (locul 21), Portugalia (locul 22), Spania (locul 23) si Grecia (locul 26).
Totusi, tarile vest-europene continua sa domine partea superioara a clasamentului intocmit de EIU pentru ca deja sunt cu cativa pasi buni inaintea celor din Est: ofera conditii bune pentru e-business, au o macroeconomie sanatoasa, o infrastructura IT foarte bine dezvoltata si o masa mare de utilizatori de Internet cu venituri relativ mari.
In regiunea est-europeana, cele mai pregatite economii pentru a beneficia de avantajele Internetului sunt Cehia (locul 27), Ungaria (29) si Polonia (30). Romania a urcat si ea un loc fata de 2002 ajungand pe pozitia 43.
Romania a fost notata cu 4,15, in 2002 in dreptul sau aparand cifra 4.
Chiar daca in clasament s-au remarcat cateva schimbari esentiale in ceea ce priveste pozitionarea unor state, majoritatea tarilor au primit de la analistii EIU note mai bune decat anul trecut, datorate in special dezvoltarii serviciilor de Internet in banda larga (broaband).
iuliana.susanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO