Business Hi-Tech

Seful pietei telecom: Nu stiu de ce am fost demis

21.08.2008, 19:55 20

Dan Georgescu, presedintele autoritatii de reglementare in telecom (ANRCTI), eliberat ieri din functie, spune ca decizia premierului Tariceanu de a-l demite din functie este nefondata.
"Nu cunosc motivele reale ale acestei demiteri, dar presupun ca exista pe piata anumiti operatori care sunt nemultumiti de modul in care reglementam aceasta piata, verticalitatea pe care o avem, precum si de faptul ca urmam indeaproape reglementarile europene, care, sustin unii, nu ar fi potrivite pentru piata romaneasca", a declarat pentru ZF Dan Georgescu.
Luni, primul-ministru a semnat o decizie de eliberare din functie a lui Georgescu. Purtatorul de cuvant al Executivului au spus ca decizia a fost luata in urma unei evaluari a activitatii sale, iar primul-ministru nu a luat inca o hotarare privind inlocuitorul sau.
Dan Georgescu, 59 de ani, a precizat ca nu a avut nicio discutie cu Tariceanu pentru a afla nemultumirile acestuia privind activitatea sa, dar sustine ca nu au existat presiuni politice asupra autoritatii.
Decizia de demitere a lui Georgescu invoca incalcarea unor articole din Ordonanta 79 din 2006 privind legea achizitiilor publice, finantelor publice sau Codul muncii. "Daca ar fi fost adevarate toate acestea, ar fi trebuit sa fiu demis demult", a precizat Georgescu.
In 2007, presedintele ANRCTI a fost avertizat de Tariceanu ca ar putea fi eliberat din functie, premierul sustinand ca acesta i-a prezentat informatii false privind cadrul de reglementare in domeniu.
Functia lui Georgescu, care ocupa aceasta pozitie din 2006, este deosebit de importanta, deoarece acesta supravegheaza o piata telecom estimata anul acesta la aproape 4,5 miliarde de euro, in crestere cu 10% fata de nivelul de 4,2 miliarde de euro consemnat anul trecut. Pe acest segment activeaza unele dintre cele mai puternice companii din Romania: Orange, Vodafone, Romtelecom, RCS&RDS, UPC.
ANRCTI se afla in procesul de acordare a doua licente de comunicatii - una pentru telefonie mobila si una pentru servicii de acces la internet prin WiMAX. In septembrie, autoritatea urmeaza sa stabileasca castigatorul licentei mobile, licitatia fiind contestata de catre operatorii Orange, Vodafone, Telemobil (Zapp) si RCS&RDS, care detin deja o astfel de licenta si nu pot participa la licitatie.
Pe parcursul ultimilor doi ani, ANRCTI a revizuit atat segmentul telefoniei fixe de pe piata locala, cat si cel al telefoniei mobile. Autoritatea a obligat 33 de operatori alternativi de telefonie fixa, printre care Romtelecom, UPC, Orange si Vodafone, sa reduca tarifele de interconectare.
ANRCTI a mai stabilit ca pana pe 1 ianuarie 2009, tariful de interconectare pentru convorbiri mobile intre Vodafone si Orange sa fie de 5,03 eurocenti, fata de 6,4 eurocenti in prezent.
"Operatorii mobili spun ca noul prag ar fi unul dintre cele mai mici tarife practicate in Europa si cer o noua amanare", a declarat Georgescu. Citand un studiu intern al autoritatii, Georgescu sustine ca Orange si Vodafone ar fi castigat in ultimii doi ani 49 mil. euro din traficul de voce national si international. Din aceasta suma, 28 mil. euro au fost incasati de la operatorii din Romania, a adaugat Georgescu.

Licitatia pentru licenta de telefonie mobila merge mai departe; ANRCTI evalueaza toate ofertele
Din cele noua companii care au luat caietul de sarcini pentru acordarea unei noi licente de telefonie mobila, au mai ramas in cursa Romtelecom (cel mai mare operator de telefonie fixa de pe piata locala), NetPoint (companie controlata de RCS&RDS), Saudi Oger (actionarul Zapp), Tactical Networks (un fond ceh de investitii care are in spate Posta Romana) si procucatorul chinez de echipamente telecom ZTE. O precizare emisa de Consiliul Concurentei in urma cu doua saptamani ar scoate din joc ofertele depuse de Romtelecom, NetPoint si Saudi Oger. Dan Georgescu a precizat ca ANRCTI este de acord cu aceasta, insa precizarea nu este relevanta din punct de vedere juridic, iar autoritatea va evalua toate ofertele depuse.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO