Business Hi-Tech

RomTelecom, obligat sa puna la dispozitia concurentei propriile linii

06.01.2005, 00:00 32

Sfarsitul anului trecut a adus adevarata liberalizare a pietei de telefonie fixa din Romania. Printr-o decizie care a trecut aproape neobservata, Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) obliga Romtelecom ca de la 1 ianuarie 2005 sa puna la dispozitia altor operatori infrastructura sa de acces la utilizatori (bucla locala). Este vorba, practic de accesul la firul care leaga magistralele telefonice de aparatul telefonic al utilizatorului.
Liberalizarea buclei locale, care vine la doi ani dupa cea a pietei, permite furnizorilor de telefonie si transmisie de date sa ajunga la potentialii clienti folosind firele de cupru ale operatorului national fost monopolist. Principala obiectie a pietei fata de liberalizarea de acum doi ani era faptul ca operatorii, indiferent de cat de performanta era reteaua lor, nu aveau acces in casele oamenilor.
In schimbul folosirii liniilor de cupru, operatorii alternativi vor suporta o parte din costurile de intretinere a acestei infrastructuri, a decis ANRC.
Noua reglementare este privita ca o oportunitate de afaceri de catre ceilalti furnizori de telefonie fixa nationala. "Daca exista conditii tehnice si cooperare din partea Romtelecom, masura este un pas catre cresterea pietei de telefonie fixa in Romania", apreciaza Dinu Malacopol, directorul de Internet si Date al Astral Telecom. "Astral are intentia sa patrunda pe pietele unde nu are infrastructura de acces", adauga Malacopol.
Cel mai mare potential pe care il deschide noua reglementare pentru companiile de telecomunicatii vine din zona transmisiei de date si a serviciilor de comunicatii destinate companiilor, cred principalii jucatori de pe piata. Firele de cupru ale RomTelecom sund un mediu foarte bun de acces la Internet de mare viteza, oportunitate nevalorificata suficient de fostul monopolist. "Chiar si vocea poate fi transmisa pe suport ADSL (linie digitala asimetrica - n.r.) insa core-business-ul si cresterea va fi pe zona de Internet de mare viteza", a declarat pentru Ziarul Financiar Dinu Malacopol. "Clientii noi vor fi firmele si, probabil, persoanele fizice care au asteptat 20 de ani instalarea unei linii telefonice de catre Romtelecom", spune acesta.
In cei doi ani de la liberalizarea pietei statisticile Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei consemneaza doar 200.000 de noi clienti de telefonie fixa in Romania. Numarul acestora a ajuns la 4,51 milioane, comparativ cu cei 10 milioane de utilizatori de telefonie mobila.
In contextul dezvoltarii comunicatiilor mobile, utilizatorii casnici de telefonie fixa nu mai sunt o tinta predilecta pentru companiile furnizoare de astfel de servicii.
De aceea nu toate companiile de cablu sunt interesate de liberalizarea buclei locale.
"Accesul la bucla locala reprezinta o masura fireasca, in conformitate cu legislatia europeana in domeniu. UPC nu intrevede un potential interes pentru infrastructura Romtelecom in viitorul apropiat", ne-a declarat Richard Anderson, Managing Director al UPC Romania, al treilea operator de cablu TV din Romania.
La fel, unul din operatorii mobili, Connex, nu se arata afectat de liberalizarea infrastructurii de acces. "Connex si-a creat propria infrastructura, nefiind dependent de bucla locala a Romtelecom. Pentru dezvoltarea pachetelor de servicii integrate, de pilda, folosim un sistem propiu de tip punct-multipunct (puncte proprii de acces la retea). Cele peste 1.500 de contracte de servicii integrate au dovedit succesul strategiei noastre. In aceste conditii, decizia ANRC, nu ne afecteaza, spune Marian Velicu, vicepresedinte pentru Strategie, Reglementare si Afaceri Publice la Connex.
Pana la ora inchiderii editiei, reprezentantii Romtelecom nu au oferit un raspuns privind modul in care decizia ANRC va influenta pozitia operatorului pe piata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO