Business Hi-Tech

Rata de penetrare a internetului a atins 31,4%

17.01.2008, 20:02 136

Numarul utilizatorilor de internet din Romania a depasit pragul de sapte milioane de persoane la sfarsitul lunii noiembrie, reprezentand o rata de penetrare de 31,4%.
Potrivit studiului InternetWorldStats, in perioada ianuarie - noiembrie 2007, totalul navigatorilor pe internet din Romania a crescut cu circa doua milioane de persoane fata de primele opt luni, la sapte milioane de utilizatori, respectiv 31,4% din totalul populatiei, estimata la 22,27 milioane de locuitori.
Rata de utilizare a internetului a crescut, la finele lunii noiembrie 2007, cu 7,5 puncte procentuale peste nivelul din intervalul ianuarie - august. Dupa ce in prima parte a anului trecut a ocupat ultimul loc din UE, raportat la rata de penetrare a internetului, Romania a urcat, la sfarsitul lunii noiembrie, doua locuri, devansand Polonia, ultima clasata, cu o rata de 29,6%, si Bulgaria, cu 30%, si apropiindu-se de Malta, unde nivelul este de 31,7%. La nivelul intregii uniuni, rata de penetrare a crescut la 55,7%, de la 51,8% la sfarsitul lunii august, respectiv 273,23 milioane de navigatori din totalul celor 490,43 milioane de locuitori.
Olanda avea cel mai ridicat nivel al utilizarii internetului, respectiv 87,8% din totalul populatiei, cu 15,5 puncte procentuale peste nivelul din august. Urmatoarele clasate sunt Suedia, fosta ocupanta a primului loc, cu 77,3%, si Portugalia, cu 73,1%.
Pe plan mondial, rata de penetrare a internetului a atins 19,1%, consemnand o crestere de numai 0,2 puncte procentuale. Totalul utilizatorilor a atins 1,262 miliarde de persoane, din cei 6,6 miliarde de locuitori.
Internetul continua sa fie cel mai folosit de locuitorii Canadei si ai Statelor Unite, respectiv de 70,9% din cei 334,66 milioane de locuitori, insa ritmul de crestere se mentine redus, la 0,7 puncte procentuale.
Cea mai mare parte a utilizatorilor internetului, respectiv 36,6% (461,7 milioane persoane), provine din Asia, dar rata de penetrare este de numai 12,4% din totalul populatiei, care se apropie de 3,8 miliarde de locuitori. La nivelul ultimilor sapte ani, rata de penetrare a internetului a inregistrat o crestere de 249,6% la nivel mondial, cele mai accelerate ritmuri fiind inregistrate de Orientul Mijlociu, cu 920,2% si Africa, de 879,8%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO