Business Hi-Tech

Raport Crunchbase. Început de an sumbru pentru start-up-urile din Europa: finanţările au scăzut cu 66% faţă de anul anterior

Raport Crunchbase. Început de an sumbru pentru...

Autor: Adrian Seceleanu

13.04.2023, 00:04 129

Începutul acestui an este unul sumbru pentru ecosistemul de start-up-uri din Europa arată un raport al platformei Crunchbase, care arată o scădere dramatică a finanţărilor pentru proiectele la început de drum.

Mai exact, conform datelor Crunchbase valoarea finanţărilor obţinute de start-up-urile europene a fost de 10,6 mld. dolari, în scădere cu 66% faţă de anul anterior şi cu 18% faţă de trimestrul anterior, pe fondul retragerii investitorilor americani.

Volumul finanţărilor este astfel la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, din perioada anterioară pandemiei, în trim. I/2020, când suma totală a fost de 9,9 mld. dolari.

Scăderea finanţărilor din Europa este în concordanţă cu ce s-a întâmplat şi în restul lumii: volumul global al finanţărilor a fost cu 53% mai mic faţă de anul precedent, conform datelor Crunchbase, semn că industria tech încă resimte impactul dobânzilor ridicate din 2022 şi incertitudinea economică generală. 


Valoarea finanţărilor obţinute de start-up-urile europene a fost de 10,6 mld. dolari, în scădere cu 66% faţă de anul anterior.


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO