Business Hi-Tech

Puterea unui investitor: Carl Icahn, care deţine 10% din Xerox, a mai cumpărat acţiuni de 1,2 miliarde dolari în HP pentru a forţa fuziunea celor două companii

Puterea unui investitor: Carl Icahn, care deţine 10% din...

Autor: Alex Ciutacu

14.11.2019, 14:55 318

Investitorul Carl Icahn a cumpărat o participaţie de 1,2 miliarde dolari în HP Inc într-o încercare de a forţa fuziunea dintre producătorul de computere şi producătorul de imprimante Xerox Corp, susţinând că o uniune între acestea două ar aduce profituri ridicate pentru investitori, potrivit Wall Street Journal.

Icahn, care deţinea o participaţie de 10,6% în Xerox, deţine acum şi o participaţie de 4,24% în compania HP.

Un purtător de cuvânt al HP a declarat pentru Reuters că firma este conştientă de dorinţa lui Icahn, şi că este determinată să facă ce este mai bine pentru interesul acţionarilor HP.

Xerox a făcut o ofertă de circa 33 miliarde dolari sub formă de cash şi acţiuni pentru HP, o companie de trei ori mai mare decât Xerox. HP a confirmat oferta dar nu a dezvăluit suma.

„Cred că o combinaţie între cele două este cea mai logică variantă. Cred foarte mult în sinergii”, a spus Icahn, citat de WSJ.

Xerox crede că poate salva cel puţin 2 miliarde de dolari în costuri anuale din sinergii prin crearea unei companii comune cu HP, potrivit unor surse citate de Reuters.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO