Business Hi-Tech

Primii doi operatori de cablu TV din SUA vor să fuzioneze, printr-o tranzacţie de 45 mld. dolari

Primii doi operatori de cablu TV din SUA vor să...

Autor: Vlad Popescu

13.02.2014, 20:20 592

Comcast a încheiat un acord pentru preluarea Time Warner Cable într-o tranzacţie evaluată la 45,2 miliarde de dolari, efectuată exclusiv prin schimb de acţiuni, în urma căreia ar urma să fuzioneze primii doi jucători din industria de cablu TV din SUA. Publicată anterior pe surse de mai multe publicaţii străine, informaţia a fost confirmată de cele două companii. Fuziunea va fi cu siguranţă contestată de guvern, având în vedere că cele două companii au o cotă combinată de aproape o treime din piaţa de cablu TV din SUA. La acest preţ, acţionarii Time Warner ar obţine un câştig de aproximativ 17% peste cotaţia bursieră de la finele şedinţei de miercuri. Totodată, preţul oferit de Comcast este cu 70% peste cotaţia bursieră a Time Warner din luna mai a anului trecut, înaintea apariţiei primelor discuţii privind o posibilă preluare a companiei de către un rival. Companiile au precizat că tranzacţia trebuie mai întâi aprobată de acţionari şi autorităţi. Comcast a concurat pentru preluarea Time Warner Cable cu Charter Communications, companie sprijinită de miliardarul John Malone, care controlează grupul Liberty Global, prezent în Europa prin UPC.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.02.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO